Dorinel revine pe gazon

Deși nu a mai evoluat într-un meci oficial de aproape nouă luni, „Neamțul” este decis să intre pe teren cel puțin pe finalul partidei cu Internațional Curtea de Argeș. Suspendat încă din sezonul trecut pentru trei etape, după ce l-a stropit cu apă pe arbitrul Victor Berbecaru, Dorinel Munteanu (foto, în alb) nu va sta în tribune în etapa a III-a din liga secundă, în partida cu Internațional.

Munti își va dirija noii elevi de pe bancă, iar dacă consideră că este necesar, va bifa și câteva minute în tricoul lui „U” Cluj. Cum este posibil? „Neamțul” a fost legitimat ieri ca jucător, iar oficialii clujeni îl vor și înscrie pe foaia de joc pentru meciul cu argeșenii. „Nu știu dacă voi sta în tribune. Poate voi fi jucător, cine știe?”, a confirmat Munteanu înainte de a pleca la Pitești.

Directorul executiv interimar, Ioan Mărginean, care a fost ieri la București pentru a înregistra actele lui Munteanu la FRF, a întărit ideea. „Munteanu a fost suspendat anul trecut ca antrenor. E dreptul lui la muncă până la urmă. Va sta pe bancă. Dacă va juca? Nu știu, e decizia lui, are acel drept”, a explicat Mărginean. Dorinel Munteanu a jucat ultima dată într-un meci oficial pe 1 decembrie 2007, la partida Rapid – FC Vaslui.

"Întâlnim o echipă experimentată. Vrem să batem. Le promit fanilor că jucătorii mei vor da totul pe teren." – Dorinel Munteanu, antrenor „U” Cluj


45
de meciuri a evoluat Munteanu pentru echipele pe care le-a și antrenat: CFR, FC Argeș și FC Vaslui

 

Cristi JACODI

Publicat: 28 08. 2008, 21:33
Actualizat: 28 08. 2008, 21:36