Rapid mai are 10 zile pentru a-și rezolva problemele. Pe 22 noiembrie, planul de reorganizare al clubului urmează să fie aprobat de Tribunal. Unul dintre jucătorii care au de recuperat bani de la Rapid este Romeo Surdu. Atacantul mai are de recuperat circa 300.000 de euro și nu vrea să renunțe la niciun cent. Așa cum ProSport a anunțat în ediția de luni, fotbaliști precum Surdu și Apostol pot duce clubul la faliment dacă nu își dau acordul în privința planului de reorganizare.
Dumitru Dragomir anunță că Rapidul e aproape de a ajunge în liga a cincea dacă în 10 zile nu se va găsi un investitor potent care să rezolve problemele clubului.
„Le recomand celor de la Rapid să caute urgent un om cu bani ca să n-ajungă în liga a cincea. Eu le dau acest sfat celor de acolo, chiar dacă galeria m-a înjurat în trecut, deși eu am ținut mereu cu Rapid, dar în spiritul legii. Rapid este o stare de spirit, mai mult decât o echipă. Aici îți trebuie bani mulți ca să supraviețuiești. Este păcat să dispară un astfel de club, dar cei doi nu au banii necesari pentru a acoperi datoriile”, a spus Dragomir.
Oficialul LPF nu crede că Nicolae Cristescu și Adrian Zamfir au potența de a ține echipa din Giulești și lauda performanța lui Copos de a rezista 22 de ani la conducerea clubului alb-vișiniu.
„Mai au 10 zile ca să facă rost de bani, altfel s-a terminat cu Rapid. Cei care sunt acum în fruntea clubului sunt simpatici, dar n-au forța financiară pe care a avut-o Copos, spre exemplu.
Vă spun, George este un manager foarte bun, a știut să țină acest club 22 de ani ca nimeni altul. Îl laud, chiar dacă el m-a boicotat mereu. Puțină lume știe, spre exemplu, că eu am fost cel care l-a dus pe Copos la Rapid. Taher era titularul și eu am fost cel care l-a convins, acum 23 de ani, să-l accepte pe Copos”, a mai spus Dragomir.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER