După o serie neagră, a venit și victoria pentru FC Botoșani

Cu Alin Bejan pe bancă, la primul său meci ca antrenor, FC Botoșani a depășit la pas, o echipă care nu a arătat nimic.

FC Botoșani și Cetatea Suceava, un derby al orgoliilor dar mai ales al suferinței. Aflate în mare criză de puncte, cele două formații promiteau un meci mare pe Municipal deoarece doreau să aibă o iarnă cât de cât mai liniștită. Din fericire, doar FC Botoșani a făcut un meci bun, în timp ce sucevenii au avut o nouă evoluție ștearsă fiind departe de ceea ce și-a propus acest club la începutul campionatul. În afara rivalității dintre cele două echipe, partida dintre FC Botoșani și Cetatea Suceava, a fost una specială și pentru Alin Bejan care a debutat în postura de antrenor al formației botoșănene.

Tinerii jucători botoșăneni au înțeles ce înseamnă un meci FC Botoșani – Cetatea Suceava, acest lucru văzându-se încă din primele minute ale partidei. Scăpați de presiunea pe care Leo Grozavu o punea pe acești jucători, Papp&Co și-au făcut făcut jocul cum au știut ei mai bine.

După o primă repriză destul de bună, FC Botoșani a reușit o parte secundă la fel ca în primele etape ale campionatului. Încă din primele minute elevii lui Alin Bejan s-au instalat în jumătatea de teren a sucevenilor și după nouă minute de la reluarea părții secunde FC Botoșani avea să deschidă scorul. Papp a centrat de pe partea dreaptă iar Răzvan Tincu la executat din interiorul careului pe goalkeeperul oaspeților Viorel Gheorghe. Botoșănenii nu au făcut pasul înapoi după înscrierea golului și în minutul 60, Alex Vrabie a pătruns pe partea dreaptă a depășit în tușă doi jucători suceveni după care a pătruns în careu unde a fost faultat. Centralul întâlnirii Mihai Prodan din Satu Mare a dictat prompt lovitură de la 11 metri și cartonaș galben fundașului sucevean Nicolau. Două minute mai târziu, Kone execută lovitura de la 11 metri și scorul devenea 2-0 pentru FC Botoșani.

7 Acesta este numărul înfrângerilor consecutive înregistrate de FC Botoșani până la partida de ieri

Publicat: 30 11. 2008, 08:43
Actualizat: 30 11. 2008, 08:46