EXCLUSIV | A marcat în stilul lui Adi Ilie, dar rămâne cu picioarele pe pământ: „El era la alt nivel!”. Ce spune omul care a făcut spectacol în Liga 2

This browser does not support the video element.

Raphael Stănescu (25 de ani) a declarat, pentru Pro Sport, că golul senzațional marcat de el în prima etapă din Liga 2 seamănă mult cu cel al lui Adi Ilie, de la Campionatul Mondial din 1998. Totuși, el rămâne cu picioarele pe pământ. Este conștient că fostul atacant era la un alt nivel și nu există „termeni de comparație” între ei.

Stănescu a  fost transferat ca o adevărată vedetă la Daco-Getica, iar la debut și-a demonstrat calitățile care, la un moment dat, l-au propulsat în rândul celor mai talentați tineri din fotbalul românesc. În partida din prima etapă din Liga 2, Daco-Getica s-a impus cu 2-0 împotriva celor de la UTA. Golul doi al bucureștenilor a fost semnat de Raphael Stănescu, cu o execuție în stiulul lui Adrian Ilie, la Campionatul Mondial din 1998.

Mijlocașul a declarat că golul nu a fost unul întâmplător.

” Toată lumea mă întreabă dacă am vrut să dau pe poartă sau să centrez. Eu le spun că nu a fost o simplă întâmplare. M-am uitat în careu, am văzut că nu am coechipier să centrez și am zis să încerc o execuție directă.  

Mă bucur că mi-a ieșit, a fost un gol frumos, seamănă cu cel al lui Adrian Ilie, dar e o diferență prea mare între mine și el. Nu cred că are rost o comparație între noi. E diferență mare de nivel, eu am marcat în Liga 2″, a declarat Raphael Stănescu pentru Pro Sport.

CLICK AICI PENTRU A VEDEA GOLUL SUPERB MARCAT DE RAPHAEL STĂ‚NESCU

Publicat: 10 08. 2018, 16:21
Actualizat: 10 08. 2018, 16:22