EXCLUSIV: Scandal fără sfârșit în Bănie. Avocatul primăriei, agresat de oamenii lui Mititelu pe holul Tribunalului Dolj
- FC Universitatea Craiova a primit marți decizie irevocabilă de evacuare pe „Oblemenco”
- După aflarea deciziei, unul dintre oamenii lui Mititelu l-a agresat pe avocatul primăriei Craiova
- Avocatul Radu Marinescu spune că FC Universitatea nu are șanse să mai joace vreodată pe „Oblemenco”
FC Universitatea Craiova a primit marți o nouă lovitură. Tribunalul Dolj a pronunțat soluția la recursul lui Adrian Mititelu la sentința Judecătoriei Craiova din luna septembrie 2013, prin care Primăria a primit dreptul de a evacua FC Universitatea de pe arena „Ion Oblemenco”. Completul a decis în unanimitate să respingă recursul lui Mititelu, iar acest lucru i-a înfuriat pe oamenii de la FC Universitatea.
La ieșirea din sala de ședință, pe holul Tribunalului Dolj, avocatul Radu Marinescu, reprezentantul primăriei Craiova în acest litigiu, a fost agresat de oamenii lui Mititelu. „Imediat ce am părăsit sala de ședință, am fost urmărit de mai mulți oameni de la FC Universitatea Craiova. Unul dintre ei m-a atins cu piciorul. Probabil a vrut să mă lovească, dar eu am căutat să plec cât mai repede. M-au înjurat foarte urât. Nu pot să reproduc ceea ce mi-au spus. Jandarmii au fost de față când am fost agresat, dar nu au intervenit. Nu știu ce s-a întâmplat mai departe, pentru că am părăsit repede incinta”, a declarat avocatul Radu Marinescu.
„Nu mai e nicio șansă ca FC Universitatea să revină pe >”
Chestionat despre posibilitatea ca FC Universitatea să atace decizia de marți, 18 februarie, Radu Marinescu a precizat: „Legal, evacuarea de pe stadionul > este irevocabilă. FC Universitatea Craiova nu mai are nicio șansă să joace acolo”. În aceste condiții, echipa lui Adrian Mititelu trebuie să-și caute o altă arenă unde să se antreneze și unde să dispute meciurile din Liga a II-a.
FC Universitatea Craiova ocupă locul patru în seria a II-a a Ligii a II-a după 16 etape disputate, cu 22 de puncte. Primele șase clasate din cele două serii vor disputa play-off, iar ultimele șase vor intra play-out.