Exod masiv de la Chiajna!

La începutul lunii aprilie, cu câteva etape înainte de finalul campionatului, Concordia era în cărți pentru al doilea loc promovabil din seria I al Ligii a II-a. A urmat un recul inexplicabil, cu două înfrângeri consecutive pe teren propriu, urmate de un egal în deplasare, care efectiv au anulat orice șansă de promovare a celor din Chiajna. Finalul de sezon a dat startul unui exod masiv atât de jucători, cât și de oameni din stafful tehnic sau din conducerea clubului. Exodul de jucători a cuprins nume importante de jucători, marea majoritate titulari. Astfel, au plecat de la Chiajna: Miu, Stere, Florentin Dumitru, Ghindaru, Lupuț, Nofitovici, Lungan și Pena. Dintre aceștia, Pena a semnat cu Oțelul pentru 3 ani, în timp ce Lupuț se află în discuții cu Trans-Sil Târgu Mureș.

La începutul lunii aprilie, cu câteva etape înainte de finalul campionatului, Concordia era în cărți pentru al doilea loc promovabil din seria I al Ligii a II-a.

A urmat un recul inexplicabil, cu două înfrângeri consecutive pe teren propriu, urmate de un egal în deplasare, care efectiv au anulat orice șansă de promovare a celor din Chiajna. Finalul de sezon a dat startul unui exod masiv atât de jucători, cât și de oameni din stafful tehnic sau din conducerea clubului.

Exodul de jucători a cuprins nume importante de jucători, marea majoritate titulari. Astfel, au plecat de la Chiajna: Miu, Stere, Florentin Dumitru, Ghindaru, Lupuț, Nofitovici, Lungan și Pena. Dintre aceștia, Pena a semnat cu Oțelul pentru 3 ani, în timp ce Lupuț se află în discuții cu Trans-Sil Târgu Mureș.Deasemenea, antrenorul de portari, Vasile Iordache, a plecat la Modelu, în timp ce din conducerea echipei au plecat Constantin Bigan și Alexandru Rolea.

Noutățile de la Chiajna nu se opresc aici. În conducerea echipei din Chiajna au fost cooptați Ion Butoi, fost membru al conducerii Inter Gaz București, dar și Vasile Copil, care va fi director tehnic al Concordiei. În ceea ce privește lotul, la Chiajna s-au întors o parte dintre jucătorii împrumutați la alte cluburi în sezonul trecut, printre care Mihai Dumitru și Cătălin Manea.

Ca o știre de ultimă oră, cuplul de fundași ai Chiajnei, Mamele și Ionuț Nae, au plecat și ei, urmând a semna în cursul acestei seri cu Dinamo II.


Articol scris de Adi Sârbu

Publicat: 03 07. 2008, 17:55