Expoziția „U100” a fost vandalizată! FOTO | Cum arată acum panourile care întruchipează legendele Universității
Expoziția „U100” din centrul orașului Cluj-Napoca a fost vandalizată, anunță site-ul Ziua de Cluj. Conform sursei citate, șase panouri din cadrul Expoziției Centenare a Clubului Sportiv Universitatea Cluj (CSU) de pe Bulevardul Eroilor au fost distruse parțial.
Totul s-a petrecut în cursul nopții de duminică spre luni. Clubul Sportiv a anunțat că autoritățile au pornit o anchetă. „Clubul a sesizat organele competente și face toate demersurile pentru înlocuirea lor în cel mai scurt timp”, se arată în comunicatul CSU Cluj.
Pe Bulevardul Eroilor din Cluj-Napoca se află o expoziție care marchează 100 de ani de existență a sportului universitar clujean. Din imagini, s-ar părea că cel mai avariat este panoul dedicat lui Mircea Luca, fost fotbalist la „U” și medic ORL. Decedat în 2008, Mircea Luca a jucat toată cariera pentru „U” Cluj și a fost numit Cetățean de Onoare al orașului Cluj-Napoca.
Foto:CS Universitatea Cluj-Napoca