Fanii Rapidului au aflat motivul pentru care Dragomir nu a venit ca șef în Giulești: „O să fiu criticat, dar nu riscam eu să nu-mi recuperez banii”
Fostul președinte al LPF, Dumitru Dragomir, a explicat de ce a renunțat la ideea de a prelua Rapidul, variantă vehiculată intens în ultima lună. Acesta susține că a renunțat la idee când a socotit că ar ieși în pierdere, din cauza datoriilor rămase în Giulești încă de pe vremea lui George Copos.
„Am făcut o socoteală și mi-am dat seama că, dacă vrei să faci o echipă la Rapid, nu o poți face cu mai puțin de 20 de milioane de euro. Partea proastă este că și datoriile de acolo sunt de 20 de milioane de euro. Copos a fost foarte deștept, le-a aruncat datoriile în brațe actualilor acționari, Zamfir și Cristescu. Eu veneam cu un om de afaceri, nu îi dau numele, dar nu aveam garanția că reușesc să îmi scot investiția. Voi fi criticat pentru ce am spus acum, dar asta este situația, nu îmi permit să pierd atâția bani. Fotbalul este o afacere”, a spus Dragomir la DigiSport.
Interesant este faptul că declarația îi aparține unui om care a susținut. fără excepție, cauza patronilor de cluburi pe vremea când ocupa postul de șef al LPF. De fiecare dată când era întrebat despre câștigurile conducătorilor, Dragomir răspundea fără ezitare: „Nimeni nu câștigă bani din fotbal, toți pierd”.