FC Drobeta îl vrea antrenor principal pe Iulian Mihăescu

Fostul secund de la Dinamo București este așteptat în această seară în cantonamentul pe care severineni în efectuează, începând de luni, pe malul sârbesc al Dunării, la Donji Milanovac, însă parafarea contractului este condiționată de mai mulți factori.

„M-am înțeles în mare parte cu oficialii clubului, dar nu știu dacă voi rămâne la FC Drobeta. O să merg în cantonamentul din Serbia, pentru că nu cunosc nimic despre echipă. Mai întâi să văd potențialul lotului, să văd exact ce jucători am la dispoziție, să mi se prezinte baza sportivă și apoi se va pune problema semnării contractului. Dacă sunt mulțumit de ceea ce văd, probabil voi rămâne și voi decide dacă e cazul să mai aducem câțiva jucători. Știu că sunt ambiții mari la Severin, patronii sunt tineri și entuziaști, dar pentru a realiza acest lucru îți trebuie și un lot pe măsură”, a spus Mihăescu înainte de a oficializa înțelegerea cu echipa patronată de Cristi Burci și Jan Ionică.

Vara trecută, FC Drobeta mergea în cantonamentul de la Donji Milanovac cu Marian Bucurescu, antrenor căruia nu i s-a mai prelungit contractul scadent după primul sezon, în pofida locului cinci ocupat la finele campionatului. Convinși că vor se semna cu Nicolae Bunea, de la FC Nistru Otaci, severinenii s-au văzut nevoiți să plece în stagiul de pregătire centralizată fără principal.

Articol scris de Mircea OGLINDOIU

Publicat: 12 07. 2008, 12:45
Actualizat: 12 07. 2008, 13:13