FC Universitatea tot mai singură: Baird preferă să fie șofer pe camion în Australia decât să mai joace la echipa lui Mititelu
Unul dintre jucătorii care nu se va mai întoarce la FCU Craiova în acest început de an este australianul Michael Baird (30 de ani).
„Cangurul” nu a văzut niciun euro de la Adrian Mititelu în turul acestui sezon, fiind nevoit să-și plătească și chiria din propriul buzunar. Mai precis, din banii câștigați în Australia, acolo unde este șofer de camion și fotbalist. Atacantul de 30 de ani a evoluat la Antipozi pentru FC Peninsula Power, în campionatul de amatori Brisbane Premiere League, unde a ajuns după ce s-a transferat de la echipa Sabah, din Malayezia. Patronul clubului Peninsula Power are și o firmă de transport, iar Baird figurează angajat ca șofer de camion, dar își sporește veniturile și jucând fotbal pentru echipa din Queensland. În sezonul trecut, Baird a marcat 15 goluri pentru Peninsula Power, iar următorul sezon debutează peste o lună. De altfel, Baird a venit în Bănie doar fiindcă sezonul în liga de amatori australiană a luat sfârșit în luna august, în timp ce Liga a II-a de la noi a debutat abia în septembrie.
3 goluri a marcat în acest sezon Baird în 11 meciuri pentru FCU Craiova
6.000 de dolari australieni câștigă pe lună Baird ca fotbalist și șofer de camion în Australia