„Florin Marin a fost coșmarul carierei mele. S-a comportat foarte urât”. Mijlocașul care a înscris pentru Ceahlăul în Liga 1 de la 60 de metri nu-l uită pe antrenorul zbir: „Arătam ca niște roboți. Abia mai puteam duce furculița la gură” | FOTO&VIDEO EXCLUSIV

Fostul căpitan al Ceahlăului, Tiberiu Șerban, 45 ani, a acceptat să vorbească după o lungă perioadă de timp despre traumele vieții sale din ultimul deceniu, adică după retragerea din activitate: prietenia cu alcoolul și experiența din închisoare, unde a ajuns în 2018, urmare a unui scandal iscat într-un bar din Piatra Neamț. ”Îmi pierdusem orice speranță”, a mărturisit Șerban în prima parte a interviului acordat Prosport. Iar în episodul doi descrie bornele unui CV agitat, cu 11 sezoane petrecute numai la clubul pietrean. ”Florin Marin a fost coșmarul carierei mele. S-a comportat foarte urât”, spune mijlocașul care a înscris pentru Ceahlăul în Liga 1 de la 60 de metri. El nu-l uită pe antrenorul zbir: ”Arătam ca niște roboți. Abia mai puteam să ducem furculița la gură”.

„Am marcat și în liga a treia de la 50 metri, direct din drop”

ProSport: Tibi, ai jucat o grămadă de partide importante pentru Ceahlăul, dar îți propun să pornim incursiunea prin cariera ta de la momentul pe care-l ține minte foarte multă lume: un gol de la 60 de metri, la un 4-1 acasă cu Petrolul în august 2003. Cum ai reușit acea bijuterie?

Tiberiu Șerban: Am înscris mai întâi din lovitură liberă, după care a venit acel gol fantastic. Obișnuiam, în general, să trag cu ochiul la plasamentul portarului advers, fiindcă unii stau pe poziție de libero, mai avansați. Ca mijlocaș, îmi dezvoltasem privirea periferică, trebuia să fiu atent înainte, înapoi, în lateral. L-am văzut atunci ieșit pe portarul Petrolului, așa că mi-am încercat norocul.

Tiberiu Șerban a bifat numeroase partide în care a tras după el întreaga echipă a Ceahlăului, alături de Axinia II sau Enache / Foto: Gelu Crăcană

Și-ai băgat-o în ațe!

M-a ajutat că aveam și o lovire bună a mingii. Am mai dat un gol asemănător în liga a treia, la Juventus Colentina. Am prins un balon din drop pe la 50 de metri și l-am pus direct în plasă. Președintele Marian Rusen și-a făcut cruce, mi-a zis că n-a văzut așa ceva toată viața lui.

  • 17 goluri a marcat Tiberiu Șerban în Liga 1, toate pentru Ceahlăul: cele mai multe, 6, le-a realizat în sezonul 2002-2003, când nemțenii au terminat campionatul pe locul 5

„Pe Juve era să-i batem în minutul 88 la retur. Asta era ultima!”

Trecem la acel 3-2 cu Dinamo din martie 2003, când iar ai înscris un punct memorabil: golul victoriei, după 0-2 la pauză!

S-a jucat pe o vreme foarte rea, ploaie. Am avut și un om eliminat în repriza secundă, dar am întors incredibil rezultatul chiar și în aceste condiții. Am dat atunci dintr-o lovitură liberă de pe la vreo 30 de metri, în vinclu. Dar golul cu Petrolul și anul promovării cu Ceahlăul, 2006, când am marcat de 18 ori, rămân cele mai frumoase momente pentru mine.

Sincer, nu-mi amintesc mai nimic despre Ceahlăul – Dinamo 1-2, meciul din 2002 acuzat de blat. Știu că a fost mare tam-tam, s-a întors rezultatul pe la comisii, dar atât”, Tiberiu Șerban pentru Prosport

Partidele jucate cu Juventus în vara lui 1999 le-ai trăit din interior, n-ai prins niciun minut, dar ai fost acolo, în mijlocul grupului. O experiență deosebită, nu?

La Piatra Neamț a deschis scorul Scânteie, dar a egalat Tacchinardi cu un trasor senzațional de pe la 35 metri. În Italia a ieșit un 0-0, dar n-ar fi fost nicio mirare dacă se încheia 15-0 pentru Juve, la câte ocazii au avut. Prin minutul 88 însă, s-a trezit Adrian Solomon singur cu mingea pe 6 metri, dar a tras pe lângă poartă. Asta era ultima: să-i batem la ei acasă și să ne și calificăm!

„Ne-a ținut nonstop în cantonament vreme de șase luni”

În iarna lui 2006 ai părăsit definitiv Ceahlăul și ai mers la Petrolul. Cum a fost despărțirea de Piatra Neamț?

Începusem bine sezonul, urcasem la un moment dat chiar pe locul doi, dar lucrurile s-au deteriorat și s-a schimbat antrenorul. A venit Florin Marin, care, nu exagerez!, ne-a ținut nonstop în catonament vreme de șase luni. Zero libertate! S-a comportat foarte urât! Fac o paranteză și spun că am lucrat împreună și la FC Național, numai că acolo n-a mai avut tupeu să fie așa aspru, fiindcă în vestiar erau Petre Marin, Cristi Munteanu, Caramarin, Radu Niculescu. S-a impus doar la Ceahlăul, că i-a dat Ștefan mână liberă cu moldovenii!

La Piatra Neamț, Florin Marin a avut mână liberă din partea lui Gheorghe Ștefan pentru instituirea unui regim draconic în lot

Revenim?

Da. Finalmente, cu Florin Marin am ajuns în situația în care nu ne mai primea la antrenamente cu echipa mare, ne-a trimis la formația secundă, nu primeam nici echipament. Trăisem o experiență similară cu el mai înainte, când eram puști, în sensul că ne alerga îngrozitor ded mult. Dar acum aveam o familie, doi copii acasă, nu mă puteai ține numai în cantonament jumătate de an. Florin Marin a fost coșmarul carierei mele, dar să-i dea Dumnezeu sănătate! Las de la mine, cum se spune, că sunt om bun!

Aproape că ne-am înjurat cu Florin Marin. Avea un stil foarte agresiv de a munci. Din cauza lui, ajunsesem să mă pregătesc și singur, pe acasă. Dar nu poți să te menții așa la un nivel bun”, Tiberiu Șerban pentru Prosport

Florin Marin era recunoscut, într-adevăr, pentru stilul lui mai dur!

Stai să vezi! Când a venit prima dată la Ceahlăul, a dat drumul la antrenament: 26 de ture de teren, două bucăți de 4.000 metri și una de 2.000 de metri. Într-o săptămână, s-au lăsat dintr-un foc șapte jucători, între care Gică Burleanu, Atomulesei, Ivanov, Iulian Axinia I. Cred că asta a și urmărit. Nu mai spun că am făcut un stagiu în Ungaria, iar după două zile arătam ca niște roboți. Nu te puteai mișca. La micul dejun, după antrenamentul de la 7 dimineața, de-abia puteai să mai duci furculița la gură. E drept că pregătirea aia te ținea șase-șapte luni lejer.

„Am ratat transferul în China din cauza impresarului”

Ai avut parcă și o tentativă de a pleca în China, nu?

Păi, chiar atunci, după ce ne-a dat afară Florin Marin! Ștefan ne-a trimis pe mine și pe Avădanei în China, am stat două săptămâni, dar a căzut transferul din cauza impresarului. Erau însă acolo niște condiții extraordinare: terenuri, echipament, hrană de toate felurile, lumea foarte drăguță cu noi. Urma să avem 70.000 de dolari în primul an și 150.000 de dolari în al doilea.

  • 8 partide în cupele europene a jucat Tiberiu Șerban: 4 pentru Ceahlăul și 4 pentru FC Național

Și uite-așa, în loc de Asia, ai nimerit apoi în liga secundă din România, la Petrolul!

M-a sunat nea Marin Barbu să merg acolo și am acceptat. Am semnat pe doi ani și jumătate, dar am stat numai un retur. Regret decizia asta, ar fi trebuit să continuu cu Petrolul. M-am dus și mai jos, în liga a treia, la Juventus Colentina, unde însă am trăit probabil cel mai frumos an din cariera mea: fără presiune, am dat goluri pe bandă rulantă și aveam un salariu la nivelul ligii întâi.

Tiberiu Șerban și-a încheiat cariera în ligile inferioare, la Juventus Colentina, Pambac Bacău și Viitorul Domnești

Halagian nu era mai colțos decât Florin Marin?

Era un bun educator și profesor, chiar dacă mai exigent! Știa ce cere. Singurul care mai și înjura era Viorel Hizo, dar îi trecea repede. Nu te puteai supăra.

Cu Magiun Barbu era cea mai mare caterincă. Dar el s-a ocupat să-mi ia banderola în liga secundă. A făcut un sondaj în echipă cu bilețele, pe 23 era numele meu, doar eu trecusem pe altcineva. A zis că votul nu e valabil și întreba ce exemplu dau la copii cu atitudinea mea. I-am răspuns că puștii să-mi lase în pace tabieturile și să se uite la fotbalistul și la corectitudinea omului Tibi Șerban”, Tiberiu Șerban pentru Prosport

„Florin Marin striga «Băi, cretinule!». Întorceau capul vreo opt inși”

Ceahlăul era un pion principal al Cooperativei, cum te simțeai când știai că ești pe teren într-un meci trucat?

Sincer, eu nu înțeleg lucrurile astea! Nu venea nimeni să ne spună că e blat. Eu n-aveam nicio treabă cu lucrurile astea. Eram și puști, poate nu ajungeau la mine informațiile. Dar mie nu mi-a zis nimeni, niciodată, că va urma o partidă falsă. Și cum puteai simți ceva pe gazon? Doar dacă apărea vreo gafă din partea portarului, a fundașului!

Tiberiu Șerban (la finalizare, tricou portocaliu) se jură că nu știe nimic despre meciurile trucate ale Ceahlăului din perioada Cooperativei

Povestește-ne un episod simpatic trăit la Piatra Neamț?

Unul tot cu Florin Marin! Ne scotea seara la câte o plimbare și mai striga în glumă ”Băi, cretinule?”. Și întorceau capul vreo opt inși deodată, că nu se știa la cine se referă!

În 2004 am plecat la Salonta pentru că Florin Marin a susținut varianta înjumătățirii salariilor unor jucători. Aveam, atenție!, vreo 8.000 de dolari pe an și puteam ajunge la 4.000 dolari”, Tiberiu Șerban pentru Prosport

Ce relație ai avut cu președintele Gheorghe Ștefan?

Chiar am fost unul dintre copiii lui de suflet. Totul a funcționat pe încredere. A fost corect față de mine. Mi-ar face plăcere să ne reîntâlnim să mai stăm de vorbă. Îmi pare rău că e bolnav.

„Maximum 30 de jucători de azi puteau juca în Liga 1 acum 15-20 de ani”

Cum ți se pare Ceahlăul de azi, promovat în Liga 2?

Dacă bagă bani doar actualul patron, n-au nicio șansă să reziste în liga secundă. Are nevoie de câțiva sponsori buni, să se consolideze clubul și în vreo doi ani să atace promovarea în prima divizie.

Ceahlăul a adus o armată de străini după promovarea în L2, în această vară

Ce formație îți place din țară la ora actuală?

Hermannstadt. Și mai sunt încă cinci-șase echipe foarte bine plasate, cu șanse clare la play-off. Mie-mi pare însă rău că nu mai vedem în campionatul intern fotbaliști adevărați. După părerea mea, nu sunt azi mai mult de 30 de jucători care să fi putut juca în Liga 1 din urmă cu 15-20 de ani. Acum sunt interesați de tatuaje și de bani cât mai mulți în loc să facă treabă.

Din Liga 1 îi apreciez pe Coman, pe Târnovanu, chiar dacă o mai comite uneori, și pe Săpunaru, un jucător inteligent, dar pe care vârsta nu-l prea mai ajută în unele momente”, Tiberiu Șerban pentru Prosport

Când te reîntorci în tribunele stadionului ”Ceahlăul”?

Aș vrea să revin în club ca antrenor. Dacă nu, voi veni și ca spectator, dar aș prefera să se întâmple asta când echipa se va întoarce în Liga 1. Mi-e dor de fotbalul adevărat la Piatra Neamț.

Publicat: 08 08. 2023, 08:16
Actualizat: 08 08. 2023, 08:19