Fotbalul românesc, lovit de o nouă tragedie. Un jucător a fost găsit mort, la 20 de ani! Cauza decesului e necunoscută

Fostul căpitan din sezonul trecut al echipei de juniori republicani a echipei CSM Râmnicu Vâlcea, Gabriel Rizea, s-a stins din viață la doar 20 de ani.

Fundașul central a fost în vara trecută în pregătiri cu echipa mare a CSM-ului, a jucat în amicale, dar nu a apucat să debuteze în meciuri oficiale în Liga 2, fiind împrumutat la Liga a 4-a, la Călimănești, unde însă a mers rar. Apoi, în toamnă, Rizea se lăsase de fotbal, după ce intrase la o facultate în Sibiu, iar în această perioadă se afla la muncă în Germania.

Cauza morții este deocamdată necunoscută, fostul jucător murind în somn. Decesul său prematur a șocat tot fotbalul din Vâlcea, foștii săi colegi lăsând mesaje sfâșietoare, de durere pe site-urile de socializare.

Șeful Centrului de Copii și Juniori al CSM Râmnicu Vâlcea, Gabriel Managalagiu, a rămas și el șocat la aflarea veștii. „Mi s-a rupt inima când am auzit, era un copil foarte bun, ar fi putut continua cu șanse bune să joace undeva mai sus, dar a ales școala. A fost căpitanul echipei de juniori A, care anul trecut a jucat finala Cupei Federației. El nu a avut niciodată probleme medicale, la club se fac testele de două pri pe an” a spus Gabriel Mangalagiu

Articol scris de Adi Georgescu

 
Publicat: 17 01. 2016, 17:01
Actualizat: 17 01. 2016, 18:17