Suporterii celor de la UTA Arad au ajuns la Timișoara și se deplasează pe jos înspre stadion, pentru întâlnirea cu marea rivală, Poli. Cei aproximativ 700 de fani sunt conduși de un număr impresionant de jandarmi, însă incidentele au lipsit până acum.
În ciuda rivalității, arădenii n-au scandat nimic împotriva lui Poli, ci doar anti-FRF și LPF, conform pactului semnat între galeriile celor două echipe.
Însă, deși este unul dintre cele mai frumoase derby-uri ale fotbalului românesc, timișorenii nu s-au înghesuit la stadion. Se estimează că în tribune vor fi în total aproximativ 5.000 de spectatori.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER