Fum fără foc. Decizia FRF în dosarul în care Steaua București risca retrogradarea
CSA Steaua a rezolvat problema cu neachitarea baremelor arbitrilor de la meciul cu Focșani, în dosarul în care gruparea militară risca retrogradarea.
Federația Română de Fotbal a anulat amenda de 1.400 de lei aplicată clubului militar și a permis astfel echipei să continue în Liga 2.
FRF a luat decizia finală în dosarul în care Steaua București risca retrogradarea
Panica s-a instituit la CSA Steaua după ce clubul roș-albastru nu au achitat la timp a baremele către arbitri și observatori la meciul cu CSM Focșani. În primă fază, comisiile FRF au decis să nu programeze Steaua următoarele partide, iar în cazul a două meciuri neprogramate, regulamentul prevede retrogradarea automată.
Până la urmă s-a dovedit a fi un simplu foc de paie. O problemă legată de birocrația din România. Mai exact, observatorul și unul dintre arbitri întâlnirii cu pricina au trimis cu întârziere facturile. CSA Steaua a dovedit cu acte că a plătit la timp toate sumele, iar FRF i-a permis clubului să-și dispute meciurile. Acum, federalii au anulat și amenda cu care penalizase clubul „roș-albastru”.
„Admite cererea de revizuire. Anulează penalitatea sportivă de 1400 lei aplicată la termenul din 23.09.2024″, se arată în hotărârea Comisiei de Disciplină din cadrul FRF.
Cu 17 puncte acumulate în 9 runde, echipa antrenată de Daniel Oprița este pe locul patru în clasament, însă aceasta nu are nici în acest sezon drept de promovare în Superliga.
Ce spune regulamentul disciplinar
Steaua București s-a impus pe 14 septembrie în confruntarea cu CSM Focșani, scor 1-0, însă echipa din Ghencea nu a achitat dările pentru baremele de arbitraj și ale observatorilor delegați la partida de pe stadionul Steaua.
„Echipa sancţionată cu neprogramarea la jocurile oficiale este considerată ca neprezentată şi va pierde jocurile respective prin forfait. Dacă, urmare a executării acestei sancţiuni, o echipă nu este programată la două jocuri din campionatul aceleiaşi ediţii la seniori, respectiv la trei jocuri în cazul campionatului de juniori, echipa este exclusă din competiţie şi retrogradată urmând să participe în anul competiţional următor în campionatul categoriei competiţionale inferioare”, se arată în regulamentul disciplinar