Universitatea Craiova va evolua în Liga a 2-a, după ce FRF a acordat licența pentru liga secundă clubului oltean. La echipă trebuiau să se prezinte de astăzi și Valerică Găman și Ștefan Bărboianu, dar cei doi refuză să se prezinte la reunirea echipei și au trimis un comunicat oficial către Știința.
Replica Universității nu a întârziat. Victor Pițurcă și jucătorii Valerică Găman și Ștefan Bărboianu sunt acuzați de „batjocură” la adresa Universității Craiova, ca urmare a modului în care fotbaliștii au reacționat.
„Astăzi, 1 iulie 2011, în ziua în care Valerică Găman și Ștefan Bărboianu au revenit legal sub contract cu clubul de care aparțin și care le-a dat totul, FC Universitatea Craiova, după ce au fost furați timp de 4 luni și jumătate de profitorii din fotbalul românesc, cei doi dau o nouă dovadă a batjocurei pe care o afișează față de clubul care i-a format și cu care sunt sub contract pentru următorii 5 ani! În loc să dea curs convocărilor care le-au fost trimise, pentru a se prezenta astăzi, 1 iulie 2011, la club, Valerică Găman și Ștefan Bărboianu au trimis clubului așa-numitele notificări, dovedind încă o dată că preferă să fie marionete manipulate de Victor Pițurcă și alți profitori din fotbalul românesc, în încercarea disperată a acestora de a continua jefuirea Universității Craiova”, se arată într-un comunicat al grupării oltene publicat pe editie.ro.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER