„Gașca nebună”, egala celor de la Prefabricate Modelu!
Partida de azi dintre Sportul Studențesc și Prefabricate Modelu disputată pe stadionul Regie, s- a încheiat nedecis scor 1-1, prin reușitele marcatorilor Gheorghe Viorel din minutul 51pentru Prefab iar pentru studenți a înscris Dacian Varga, în minutul 76 printr-o execuție de excepție, un lob peste portar din marginea careului mic. Deși s-a disputat pe o vreme caniculară greu suportabilă , pentru cei aproximativ 250 de spectatori prezenți în tribune cât și de cei 22 jucători dispuși în teren de cei doi tehnicieni, jocul a fost însă unul de uzură pentru ambele echipe. Marcând primii, elevii antrenați de Marin Dună nu au fost în stare să pastreze avantajul de pe tabela de marcaj de un gol, dat la cateva minute de la reluarea părții secunde a jocului. Gazdele, deși au dominat jocul, și-au creat o mulțime de ocazii prin Rusu, Ferfelea, Curelea, Nicola ,Varga în cele din urmă izbutind în cele din urmă să înscrie, aducând un punct nesperat echipei sale.Jucătorii Sportului însă tot atât de bine puteau să părăsească gazonul învinși, dacă bara transversală nu se opunea șutului de la 25 de metrii a lui Șeroni din finalul partidei.
Iată echipele cu care cei 2 antrenori au început partida:
Gazdele au început cu : Samoilă – Patriche,Dedu (Ciupe’54),Ghinga, Rusu – Lungu (Costin’74), Ferfelea, Nicola, Postolache (Stângă’46) – Varga(1-1’76), Curelea
Marin Dună antrenorul oaspeților a aliniat în teren următorul unsprezece:
Dobre – Bold, Ghidarcia, Popa – Sânmărtean D.(Iancu’66) , Gheorghe V., Kunchev, Șeroni, Ivașcă – Șerba (Tigoianu’83), Jianu(Avram’75)
Articol scris de Andi Sârbu