FC Bihor a reușit la finalul sezonului 2010-2011 să termine pe locul secund în seria Vest a Ligii a II-a. Succesul orădenilor are în spate maturizarea nucleului juniorilor 1991-1992 ai lui Liberty Salonta, care au adunat din 2008 până acum câte un titlu la juniori A și B și acum o promovare în Liga I, pusă în stand-by de neprimirea licenței.
Povestea începe în vara lui 2008, atunci când Liberty Salonta o învingea cu 2-1 pe Gloria Bistrița și devenea campioana României la juniori B (născuți după 1.1.1991). La finalul acelui sezon, șase dintre campioni – Sorian, Bârsan, Avramescu, Coroian, Florean și Mărkuș – debutaseră în Liga a II-a la seniorii lui Liberty sub bagheta lui Selymes. Ultimii doi împliniseră doar 16 ani, în aprilie 2008!
Coroian și Florean au jucat la Brescia!
Performanța lor nu a fost trecută cu vederea, astfel că, în sezonul imediat următor, cei mai mulți au fost promovați la cele două echipe de seniori ale lui Liberty, opt dintre ei jucând în Liga a II-a la echipa mare, iar restul la „satelitul” din Liga a III-a. Nici antrenorul campionilor, Gheorghe Ghiț, nu a fost uitat, el fiind promovat ca principal după plecarea lui Selymes. Florean (1992) și Coroian (1991), vârfurile generației, au fost împrumutați în tur la Brescia, unde au evoluat la echipa Primavera a italienilor. Antrenorii au rămas aceiași
Retragerea echipei de seniori din Liga a II-a acum doi ani de către patronul Vizer a dus la o schimbare de optică în ceea ce privește juniorii. Cei mai buni au jucat pentru ACU Arad, cu Ghiț și Marinău pe bancă câștigând titlul național la juniori A în vara anului trecut. Între timp, cei care își terminaseră junioratul au fost împrumutați la FC Bihor încă din 2009, deschizând drumul pentru ceea ce avea să se întâmple în sezonul de Liga a II-a recent încheiat. Din vara lui 2010, zece dintre campionii din 2008 se regăseau la FC Bihor cu perechea de antrenori Ghiț – Marinău, ajungând ca la finalul sezonului să termine pe locul 2 promovabil în Liga I.
Cei 10 campioni sunt: Andrei Florean*, Marius Ionescu*, Iulian Petrache, Răzvan Lupu*, Mădălin Popa*, Bogdan Țoca*, Andrei Coroian, Alexandru Sorian, Alexandru Șulea, Adrian Mărkuș * au luat titlul și la juniori A sub titulatura de ACU Arad
Dani Coman a organizat o cupă pentru juniori
Școala de fotbal „Dani Coman” a organizat ieri un turneu destinat juniorilor născuți între anii 2000 și 2003, pe categorii de vârstă. La competiție au participat aproximativ 500 de copii veniți din toată țara. „Genul acesta de competiții îmi amintesc de începutul carierei mele și știm cât de mult înseamnă astfel de meciuri pentru micuți. Vom mai organiza turnee de acest gen”, a declarat Dani Coman.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER