George Ogăraru, manager la copii și juniori în cadrul Clubului Sportiv al Armatei Steaua București, s-a declarat mulțumit de prestația echipei antrenată de către Daniel Oprița, în primul meci din Liga 2.
CSA Steaua și Csikszereda Miercurea Ciuc s-au întâlnit pe noul stadion din Ghencea, în cadrul primei etape din Liga 2 și roș-albaștrii au învins cu scorul de 1-0, după golul marcat de către Bogdan Chipirliu, în minutul 79.
După această partidă, George Ogăraru a avut cuvinte de laudă la echipa din Miercurea Ciuc pe care o consideră o candidată la primele locuri din Liga 1.
Totodată, George Ogăraru a dezvăluit că jucătorii lui Daniel Oprița ar putea îmbrăca noile echipamente, de la noul sponsor tehnic, peste aproximativ două săptămâni.
„E un început. A fost un meci foarte echilibrat, cu o echipă omogenă. Cred că va fi o echipă importantă în acest sezon. Chiar și în teren ne-a pus mari probleme.
M-am ocupat și de sponsori și de fiecare dată când va fi nevoie voi ajuta. Noile echipamente vor ajunge în două săptămâni.
Echipa ar trebui să joace mai bine, să câștige și așa va atrage mai mulți suporteri la stadion. Este una dintre explicații că suporterii sunt în concediu. Au așteptat cu multă nerăbdare acest meci de campionat. Mă bucur că într-un final meciul s-a terminat cu bine”, a spus George Ogăraru, la Digi Sport.
„Trebuie să se obișnuiască cu Liga 2. Sunt jucători care au evoluat și în Liga 1 și Liga 2, dar au luat-o de la Liga 4 și e alt ritm, trebuie să se obișnuiască cu ritmul.
Suporterii așteaptă și ei de mult, sunt dornici să își susțină echipa. Așa mai fac galeriile, aruncă petarde, scandări. Eu vreau să le mulțumesc pentru că au fost alături de noi.
Vreau să felicit echipa Csikszereda. Norocul a fost de partea noastră, pentru că era echitabil și un rezultat de egalitate. Astăzi am câștigat prin atitudine, prin dăruire și prin susținrea fanilor care ne-au susținut în momentele grele și ne-au împins de la spate. Prin rezultate și prin joc trebuie să îi facem să vină la meci (n.r. mai mulți suporteri)”, a spus și Daniel Oprița, la finalul partidei.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER