Fostul colaborator al lui Toni Doboș a fost singura persoană care a stat alături de acesta încă din primele momente ale accidentului.
Domnule Gherman, cum se simte Toni Doboș? A fost externat, iar raportat la ce s-a întâmplat, pot spune că se simte foarte bine. Am stat chiar de vorbă puțin cu el și am purtat o discuție normală. Doctorii Ștefan Florian și Tiberiu Maior au făcut pur și simplu minuni. Toni mănâncă și începe să vorbească fluent. Are încă probleme de memorie, dar sunt convins că își va reveni complet.
Ce urmează pentru el? În această dimineață (n.r. – ieri) a fost transportat la București. Va urma acolo un program de recuperare. Am vorbit cu doctorii de la Viena și am stabilit că este mai bine să facă recuperarea în țară, pentru că el are nevoie de un logoped, care să vorbească în limba română, și de un psiholog. El a depășit trei etape ale procesului de însănătoșire. A rămas în viață, și-a revenit rapid din comă și nu a avut complicații.
Este un miracol că și-a revenit atât de repede? Cu siguranță este o minune. Vă spun sincer că toți cu care am vorbit au rămas șocați când le-am spus că și-a revenit. Se vede că Toni are un organism puternic. Oameni nemaipomeniți, care nu vor să li se dezvăluie numele, au muncit enorm alături de el.
Â
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER