Gică Popescu a făcut un anunț de ultima oră despre stadionul Rapid, cel care este ultimul dintre cele trei construite pentru EURO de anul viitor.
Fostul căpitan al echipei naționale a României este implicat în proiectul pentru organizarea în țara noastră a Campionatului European din 2021 și a transmis că lucrările arenei Rapid vor fi terminate în primăvara anului viitor.
Gică Popescu susține că de stadionul din Giulești se va ocupa Ministerul Transporturilor, iar arena va fi predată către proprietar în martie sau aprilie 2021.
„Este ultimul obiectiv care trebuie terminat. Eu sper ca undeva în primăvară, în luna martie sau aprilie să fie şi acesta gata şi să fie predat către proprietar, Ministerul Transporturilor.
Mai avem Giuleştiul şi atunci putem să declarăm toate lucrurile realizate, lucrurile pe care ni le-am asumat pentru Euro 2020”, a declarat Gică Popescu.
Primele două arene construite pentru Campionatul European din 2021, Ghencea și Arcul de Triumf, au fost deja finalizate și au avut loc evenimentele de recepție, dar primele meciuri organizate pe aceste arene vor avea loc în primăvara anului 2021.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER