Goga și Axente au făcut show cu amatorii! Poli – Bischofshofen 9-0
Echipa Poli Timișoara a câștigat, joi, ultimul meci de pregătire
al cantonamentului din Austria, învingând, cu scorul de 9-0,
formația de amatori SV Bischofshofen.
Golurile au fost reușite de Dorin Goga (3), Mircea Axente (3),
Tosaint Ricketts, Adrian Popa și Alexandru Popovici.
Antrenorul Dusan Uhrin Jr. a trimis în teren următorii jucători:
Pantilimon – Luchin, Scutaru, Ghionea, Sepsi – Ricketts, Poparadu,
Tameș, Curtean – Nikolic, Goga. Pe parcurs au mai intrat Lepmets –
Axente, Popovici, Rocha, Ad. Popa, Mera și Matei.
Inițial, bănățenii aveau programată o întâlnire cu Sakanderbeu,
campioana Albaniei, însă adversarii au renunțat la această
partidă.
Poli Timișoara va încheia vineri cantonamentul de la Saafelden,
urmând să revină în țară în cursul serii. Alb-violeții mai au
programat un amical marți, 12 iulie, la Oradea, cu FC Bihor, o altă
echipă care așteaptă o decizie a Tribunalului de Arbitraj Sportiv
de la Lausanne pentru a afla dacă poate evolua în prima ligă.