Grigore Sichitiu, președintele clubului ACSMU Poli Iași, a declarat că e posibil ca antrenorul Ionuț Popa să nu mai revină la gruparea din dealul Copoului.
”Am vorbit zilele acestea cu Ionuț Popa și s-ar putea ca el să nu mai revină la Iași. Îl înțeleg că este supărat după discuția purtată cu primarul Iașului (n.r. – Gheorghe Nichita), dar eu sper că se va întoarce. În plus, el este nemulțumit și de faptul că nu are la dispoziție un lot mai valoros. Este foarte greu, în aceste condiții, să emitem pretenții la promovare”, a declarat Sichitiu.
La finalul partidei de sâmbătă, de pe teren propriu, cu ALRO Slatina (remiză albă), primarul Iașiului și Ionuț Popa au avut o discuție aprinsă în vestiar, în urma căreia tehnicianul a plecat acasă, la Arad.
Sursă: MEDIAFAX
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER