Investitorii din grupul One au renunțat la achiziționarea clubului Dinamo! Motivul pentru care echipa nu mai are salvare | EXCLUSIV
Investitorii din grupul One au renunțat la achiziționarea clubului Dinamo.
Așa cum ProSport a anunțat în exclusivitate în urmă cu trei zile, niște investitori din grupul de imobiliare One au purtat negocieri pentru achiziționarea clubului Dinamo.
Sursele ProSport au aflat că negocierile au fost finalizate cu un verdict negativ pentru echipa antrenată de către Ovidiu Burcă.
Investitorii din grupul One au renunțat la achiziționarea clubului Dinamo! Motivul pentru care echipa nu mai are salvare
Principalul motiv pentru care afacerea nu se poate realiza este dat de situația reală din acte.
Cei mai buni avocați din România, angajați de către grupul de investitori, au descoperit că în acte situația de la Dinamo este compromisă și că nu s-ar putea construi nimic pe termen lung.
Andrei Nicolescu, fost vicepreședinte la Rapid, a fost cel care i-a reprezentat, ca avocat, pe investitorii interesați de Dinamo. „Politica grupului de investiții este să nu facă niciun comentariu în legătură cu orice tranzacție care nu este finalizată, așa încât, la acest moment, nu avem nimic de comentat”, spunea acesta, în urmă cu trei zile, pentru ProSport.
Dinamo nu stă bine nici financiar, nici sportiv
După ce a retrogradat în premieră în Liga 2, Dinamo nu arată prea bine nici din punct de vedere sportiv.
În cele patru etape disputate până acum, Dinamo a înregistrat o victorie cu Progresul Spartac și trei înfrângeri cu Oțelul Galați, Viitorul Târgu Joi, respectiv Unirea Dej.
Vlad Iacob, administratorul special al clubului Dinamo, a anunțat că ar putea face curățenie la echipă, dacă jucătorii nu își schimbă atitudinea.
„E tensiune foarte mare, îi înțeleg pe fani, încă o dată o să îi rog să aibă puțină răbdare. Atât eu cât și Ovidiu am venit în cel mai dificil moment din istoria lui Dinamo și am venit ca să construim. Cred că au marcat 3 goluri din aproximativ două ocazii. Spiritul lui Dinamo lipsește și, din păcate, lipsește la unii jucători care sunt aici de mai mult timp. Dacă sunt jucători care nu înțeleg ce înseamnă Dinamo, vor pleca”, a spus Vlad Iacob, după înfrângerea cu Unirea Dej.