Hagi, liber spre Liga I: Cine sunt rivalii?** Vezi componența celor două serii din liga a doua
Comitetul Executiv al FRF a stabilit ieri componența celor două
serii din Liga a II-a. La prima vedere, în seria I, echipa Viitorul
Constanța a lui Hagi are un culoar favorabil spre Liga I, în timp
ce în seria a II-a, Chindia Târgoviște, formație patronată de Gică
Popescu, e în „groapa cu lei” alături de Timișoara, Bistrița, FC
Bihor și UTA.
Gică Hagi a declarat în această vară că Viitorul Constanța va avea
ca obiectiv în sezonul 2011-2012 promovarea în Liga I. Iar după
transferurile efectuate în ultima lună și după stabilirea
componenței celor două serii din Liga a II-a de ieri, Viitorul se
anunță una dintre favorite la promovare din seria I. Echipa lui
Hagi poate să le considere contracandidate puternice doar pe Delta
Tulcea, Săgeata Năvodari și Poli Iași. Restul echipelor nu pot
conta real în lupta pentru promovare. „Este o serie normală.
Singurul meu semn de întrebare este legat de faptul că Juventus
București a fost repartizată în seria a II-a, în timp ce Iașiul a
revenit în seria I”, a declarat Zoli Iașko, directorul general al
grupării conduse de Gică Hagi.
„E o
prostie să facem sute de kilometri etapă de
etapă”
Situația este total opusă în seria a II-a. Chindia Târgoviște,
formație finanțată de cumnatul lui Hagi, Gică Popescu, le va
întâlni în competiție pe Timișoara, Bistrița, UTA, FC Bihor, FC
Argeș, Alba Iulia sau Alro Slatina. Popescu nu se arată deranjat de
dificultatea seriei, ci de distanțele pe care Chindia le va avea de
parcurs: „Mi se pare o prostie să fim obligați să facem sute de
kilometri la fiecare etapă. E o problemă nu doar financiară, ci și
legată de oboseala pe care o vor acumula jucătorii. Un singur lucru
îl văd bun. Pentru noi, care nu țintim promovarea în acest sezon, e
ca și cum am juca în Liga I cu echipe precum Bistrița, Timișoara,
FC Bihor și UTA”.
Ar trebui să facem
deplasările cu avionul, la ce distanțe avem de străbătut în fiecare
etapă. Nu ne văităm, e doar o realitate. Obiectivul nostru este ca
în câțiva ani să facem o echipă de titlu
Ion Crăciunescu, președinte Chindia Târgoviște
Cârstocea (prim-plan, 19 ani) și Chițu (20 de ani), doi dintre
puștii pe care Hagi se bazează în lupta pentru Liga I
Campionatul Ligii a II-a începe pe 20 august, iar tragerea la sorți
pentru țintar va avea loc pe 4 august
COMPONENȚA SERIILOR LIGII A
II-A, EDIȚIA 2011-2012
1. Săgeata Năvodari
2. Delta Tulcea
3. Dunărea Galați
4. CS Otopeni
5. FC Botoșani
6. Viitorul Constanța
7. Astra II Giurgiu
8. Gloria Buzău
9. FC Snagov
10. Dinamo II
11. Farul
12. CF Brăila
13. Victoria Brănești
14. ACSMU Poli Iași
15. FCM Bacău
16. Callatis Mangalia
1. FC Bihor
2. ALRO Slatina
3. CSM Râmnicu Vâlcea
4. FC UTA Arad
5. Arieșul Turda
6. Gaz Metan CFR Craiova
7. Unirea Alba Iulia
8. FC Argeș Pitești
9. Mureșul Deva
10. FC Timișoara
11. Gloria Bistrița
12. Juventus București
13. Chindia Târgoviște
14. CSM Slatina
15. Luceafărul Oradea
16. FC Maramureș