Henry Chinonso, victima amatorismului!** Familia fotbalistului decedat la Balotești dezvăluie: „Mi-a spus că nu avea viză medicală!”

Familia Moraru, cea în rândul căreia urma să intre nigerianul de la Delta Tulcea, e devastată în urma decesului acestuia

Peste cinci luni, Henry urma să fie tatăl unui băiețel

Acum 3 zile, Telu Moraru era un om fericit. Fiica lui, Mara, urma să-i ofere în doar câteva luni primul nepot, iar principala sa grijă o constituia sănătatea acesteia și a băiețelului pe care‑l vedea doar în pozele de la ecograf. Zâmbea. Avea toate motivele să facă asta. Până la urmă, pentru un părinte, fericirea copiilor e tot ce contează. Mara era logodită cu Henry și lucrurile își urmau cursul firesc. Urma copilul. Urma nunta. Nimic nu avea să anunțe, însă, tragedia de pe terenul de la Balotești. Și, mai ales, nimeni nu putea măcar să și-o imagineze.

Înapoi în prezent, vocea îi tremură de fiecare dată când vorbește despre Henry. Nu-i în apele lui, dar încearcă să fie, pentru că lângă el se află Mara, care izbucnește deseori în plâns. Se spune că nu poți pune niciodată pauză calității de părinte…

Știm că nu este cel mai oportun moment pentru a vorbi, iar în cazul în care nu doriți să faceți asta, există înțelegere deplină…
Eu încerc. Dacă vor fi momente în care nu voi reuși să duc ideea până la capăt… Îmi cer scuze încă de pe acum. De dragul fiicei mele, a lui Henry, voi vorbi. Nu mi-e ușor. Nu-i este nimănui ușor, dacă este să luăm în considerare condițiile.

Cum era el, ca om? Prin prisma relației cu fiica dumneavoastră, presupun că l-ați cunoscut destul de bine.
Era… era extraordinar. Cu mult bun-simț, liniștit. Rar întâlnești pe cineva ca el. Gândiți-vă că urma să aibă un copil cu Mara, fiica mea, și ei erau sprijiniți în totalitate de mine. E dureros, e tragic, e nedrept! La 21 de ani nu ar trebui să se încheie o viață.

„Spune-le că-l durea genunchiul!”
S-a vorbit mult despre motivul morții lui. Unii spun că ar fi avut probleme cu inima, alții ca ar fi fost perfect sănătos. S-a plâns vreodată că ar avea vreun fel de durere?
Nu, din câte știu eu nu a avut vreodată probleme cu inima… (în fundal, se aude vocea unei femei care îi explică bărbatului că cele ce s-au scris în legătură cu problemele de sănătate nu sunt fondate. «Îl durea genunchiul, atât. Spune-le de asta!». Mai târziu, aveam să aflăm că este Mara, logodnica lui). Să vă spun ceva: Acum o lună, s-a întors din vacanța din Nigeria (tot în fundal, Mara adaugă: «Spune-le că nu au respectat contractul, că nu i-au plătit-o»). Da, nu i-au plătit-o, dar vă spun despre asta mai încolo. Avea dureri mari la genunchi și asta a fost motivul singurei vizite la spital.

Înseamnă că nu putem vorbi de vreo viză medicală…
Fiica mea mi-a spus că el nu avea așa ceva. («Nu avea, am vorbit cu el despre asta!», completează Mara, care devine un al treilea personaj în cadrul discuției). Îl durea genunchiul și cu câteva zile înainte de amicalele astea, ne-a spus că îl vor forța să intre pe teren, deși nu ar trebui. Dar era băiat simțit, nu refuza. Poate că dacă ar fi făcut asta… (izbucnește în plâns, iar Mara îi imită gestul la o distanță de câteva secunde)

Cu familia lui ați vorbit?
Abia astăzi, că Marei i-a fost furat telefonul acum câteva zile și toate numerele erau în agenda ei (cu gândul la pozele pe care le avea acolo cu Henry, Mara izbucnește din nou în plâns). Provine dintr-o familie mare și săracă. Mama lui a murit când era micuț, iar frații săi sunt împărțiți prin toată țara. Sunt șapte, în total. Am vorbit cu o soră mai mare și cu unul dintre frați. Refuzau să creadă că Henry nu mai este.

Înmormântarea unde va avea loc, atunci? În România sau în Nigeria?
Vom respecta dorința familiei lui. Dacă ei vor vrea Nigeria, atunci așa va fi. Nu știm care ar fi fost dorința lui. La 21 de ani nu ai astfel de dorințe, nu te gândești că mâine mori și ar trebui să știe cei de lângă tine unde să te înmormânteze (murmură, nu vorbește, iar vreme de câteva secunde nimeni nu mai spune nimic).

Mara cum este? Am auzit-o constant de-a lungul conversației.
Vă dați seama că nu este bine. E șocată. Toți suntem. Altele erau planurile lor. Henry se referea la ea drept «soția mea», deși nu se luaseră încă. Urma să devină tată. Cu câteva zile înainte au aflat că era băiat, adică ce își dorea. Avea vise. Avea o viață înainte. Acum, nu mai e nimic.


67 de minute au încercat medicii ajunși la stadionul din Balotești să-l resusciteze pe atacantul nigerian Henry

Nu avea puls atunci când am ajuns, a fost tot timpul în stop cardio-respirator
Ioana TĂ‚NASE, medic echipaj SMURD

Publicat: 07 08. 2012, 08:31
Actualizat: 07 08. 2012, 08:32