Henry va fi înmormântat în Nigeria

Familia lui Henry a decis ca fotbalistul de 21 de ani al Deltei Tulcea să fie înmormântat în Nigeria, lângă mama sa, decedată în urmă cu câțiva ani. Astfel, o mică ceremonie va avea loc zilele următoare la INML Ilfov, acolo unde se află trupul neînsuflețit al acestuia:

„Vor veni câțiva prieteni și, probabil, oficiali ai echipei. Ne luăm «la revedere» de la el și noi”, a declarat Telu Moraru, tatăl logodnicei lui Henry. Cauza decesului rămâne în continuare necunoscută până la rezultatele autopsiei.

Publicat: 09 08. 2012, 09:00
Actualizat: 09 08. 2012, 13:45