Ilie Stan surprinde pe toată lumea, după cazul fotbalistului de la Buzău care a pariat mii de euro: „Și la alte echipe se joacă la pariuri”
Ilie Stan, antrenorul Gloriei Buzău, a surprins pe toată lumea cu ultima afirmație legată de scandalul în care Marius Ioniță, jucător al echipei buzoiene, a fost dat de gol de fosta iubită că devenise dependent de pariuri.
„Suntem printre cele mai curate echipe din fotbalul românesc. Cred că și la alte echipe se joacă la pariuri. Eu n-am jucat în viața mea. Îmi pare rău că am pierdut un jucător bun. Și-a făcut-o cu mâna lui Ioniță”, a declarat Ilie Stan la finalul amicalului jucat joi cu CSA Steaua București în Ghencea, scor 2-2.
Gloria Buzău i-a suspendat contractul și stă după decizia FRF
ProSport a prezentat pe larg la începutul anului cazul lui Marius Ioniță (29 de ani), jucător dat de gol de fosta iubită că paria mii de euro chiar și pe meciurile propriei echipe în care el evolua.
Clubul din Buzău a reacționat imediat la acel moment și i-a suspendat contractul lui Marius Ioniță până la finalizarea anchetei. Deși în luna ianuarie buzoienii anunțau că au început și ei o anchetă în acest caz, aceștia susțin acum că au lăsat totul în cârca Comisiei de Integritate a FRF.
„Ioniță e suspendat în continuare de club. Toți de aici așteaptă o decizie finală a celor de la FRF pentru că acest caz a fost preluat de Comisia de Integritate. Imediat ce FRF dă o decizie, vom veni și noi cu o reacție. Imediat după articolul din ProSport era vorba ca jucătorul să iasă și să dezmintă toate acuzațiile, dar brusc n-a mai vrut”, susține o sursă din cadrul clubului Gloria Buzău pentru ProSport.
Aproape 10.000 de euro mizați în două luni
Conform informațiilor ProSport, Marius Ioniță ar fi depus de pe cardul personal (pe care își primea salariul) mai mulți bani în conturile de pariuri pe care le avea cu fost iubită. „Nu știu dacă a depus bani de pe cardul personal în decembrie, dar în luna noiembrie 100% a făcut-o. Clubul sau Comisia de Integritate a FRF pot cere extrasul de cont al lui Marius și vor vedea că din contul său au intrat bani pe conturile de pariuri”, susține un apropiat al jucătorului.
Conform istoricului de pariere de pe unul dintre conturile online al unei case de pariuri, în perioada 1.10.2020 – 18.12.2020, Marius Ioniță ar fi mizat 44.620,37 lei (9.200 de euro) și ar fi câștigat 35.230,01 lei (7.200 de euro).