Încă un fotbalist se desparte de Dinamo, înaintea startului Ligii a 2-a! Jucătorul se afla printre titularii echipei lui Ovidiu Burcă
Dinamo se desparte de încă unul dintre fotbaliștii importanți ai clubului, la mai puțin de o săptămână înaintea startului Ligii a 2-a.
Mihai Eșanu, unul dintre cei mai contestați jucători în urma barajului pierdut cu Universitatea Cluj, ar fi cerut rezilierea contractului cu „alb-roșii”, potrivit Fanatik.
Despărțirea s-ar putea produce în cel mai scurt timp, astfel că Ovidiu Burcă nu s-a mai bazat pe serviciile portarului în amicalul disputat sâmbătă, cu CS Tunari. Antrenorul „câinilor” l-a trimis în poartă pe Denis Oncescu împotriva ilfovenilor.
Încă un fotbalist se desparte de Dinamo, înaintea startului Ligii a 2-a! Jucătorul se afla printre titularii echipei lui Ovidiu Burcă
Deși se afla printre titularii echipei încă dinaintea acestui moment de cumpănă din istoria clubului, Eșanu a fost contestat dur de suporterii dinamoviști, care l-au scos drept vinovat pentru golurile primite cu Universitatea Cluj, portarul gafând atât în tur, cât și în retur.
Dinamo va debuta în Liga a 2-a joi, 4 august, împotriva nou-promovatei Progresul Spartac, iar partida va reprezenta chiar primul joc al noului sezon din divizia secundă. După amicalul disputat astăzi, ultimul înaintea primelor jocuri oficiale, Ovidiu Burcă s-a declarat nemulțumit de echipa lui.
„Echipa este încă departe de ceea ce mi-aș dori să se întâmple. Zi de zi construim o fundație care să ne ajute să construim o formație care să se lupte pentru locurile de promovare. Conducerea mai este în discuții cu anumiți jucători. Din păcate, jucătorii din România buni sunt foarte scumpi, iar în străinătate e cu noroc să vezi în câteva zile un jucător care să fie la un nivel ridicat. Noi ne dorim să jucăm pe Arcul de Triumf, un acord de principiu, verbal avem, dar rămâne de văzut dacă se va și concretiza”, a spus Ovidiu Burcă, la PRO Arena.
-
250.000 de euro este cota de piață a lui Mihai Eșanu, potrivit Transfermarkt.com