Întâmplări din lumea a treia la Rapid. Trei foști jucători au dat clubul în judecată la FIFA, după ce au fost puși pe liber, iar Valerii Moraru a uitat să-i plătească
În momentul în care se confruntă cu mari probleme financiare, Rapid mai primește o lovitură. Clubul condus de Valerii Moraru a fost dat în judecată la FIFA de trei dintre foștii jucători, motivul invocat fiind neplata unor salarii restante.
Chinul suporterilor rapidiști, început odată cu plecarea lui George Copos, pare că nu se mai termină. Echipa se află în acest moment pe locul al doilea în Seria 1 a Ligii 2, speră să revină sezonul următor pe prima scenă a fotbalului românesc, dar problemele financiare par de nerezolvat. Ultimul obstacol apărut în calea clubului din Giulești este o nouă plângere la FIFA, formulată de Tomas Josl, Jose Embalo și Ferran Monzo, trei fotbaliști de care echipa antrenată de Dan Alexa s-a despărțit în această iarnă.
În momentul în care li s-a propus rezilierea contractelor pe cale amiabilă, cei trei fotbaliști au acceptat, singura condiție pe care au impus-o fiind plata restanțelor salariale pe ultimele trei luni. Cum termenul pentru ultima tranșă era stabilit pentru 31 ianuarie, iar clubul din Giulești nu plătit, cei trei jucători au redevenit, cel puțin în acte, jucătorii Rapidului, clubul fiind obligat să le plătească salariile până la finalul sezonului. Fotbaliștii și avocații lor au încercat să-l contacteze pe Valerii Moraru, dar finanțatorul nu a putut fi contactat.
Astfel, Josl, Embalo și Ferran s-au găsit în situația de a nu putea semna cu altă echipă, motiv pentru care au înaintat un memoriu la FIFA.