Intră Bacăul, Câmpina iese!

Cu -13 în clasamentul „adevărului” , fosta prim-divizionară, FCM Bacău este amenințată serios cu retrogradarea din eșalonul secund. Asta, mai ales după ce a pierdut, pe terenul unei contracandidate, Municipal Câmpina, meciul disputat sâmbătă, cu 2-1, elevii lui Cristi Popovici fiind doar o simplă amintire a ceea ce era odată echipa lui Sechelariu. Înainte de a primi vizita unor echipe ca Botoșani, Sportul și Otopeni – cele două echipe din subsol având programul aproape identic – meciul dintre Municipal Câmpina și FCM Bacău a însemnat o luptă de „care pe care”, din care învingătoare a ieșit echipa condusă de Dan Chițu și antrenată de Petre Gigiu.

De menționat că, în prelungiri, căpitanul moldovenilor, David, și-a îndemnat colegii să iasă de pe teren, convins fiind că echipa sa nu mai are nici o șansă, din cele 3 minute arătate de la margine, mingea jucându-se maxim 30 de secunde!

Publicat: 19 04. 2008, 15:46
Actualizat: 19 04. 2008, 15:47