Gloria lui Dinamo, concluzie dură după înfrângerea cu Poli Iași: „Atât poate echipa, credeți că poate mai mult?”
Ion Pârcălab (81 de ani) a fost dezamăgit de felul în care a arătat Dinamo în meciul cu Poli Iași.
Ion Pârcălab, concluzie dură după înfrângerea lui Dinamo cu Poli Iași: „Atât poate echipa, credeți că poate mai mult?”
Dinamo nu i-a făcut față lui Poli Iași în meciul din etapa 5 a play-off-ului Ligii 2, pe care l-a pierdut cu 3-1, iar Ion Pârcălab a comentat prestația echipei. Acum, „câinii” încep să își îndrepte atenția asupra adversarei pe care ar putea-o avea la baraj, deoarece promovarea directă este la nu mai puțin de șapte puncte.
Fostul mare fotbalist al formației din Șos. Ștefan cel Mare, Ion Pârcălab, spune că echipa și-a depășit deja condiția și subliniază că Dinamo nu va porni ca favorită la baraj.
„Atât poate echipa, credeți că poate mai mult? Într-adevăr, Dinamo a avut o revenire în acest play-off, dar nu-i o echipă de primă ligă! Asta e părerea mea acum. E într-o revenire față de cum a început, dar atât! S-ar putea să ajungă la baraj, dar sunt șanse mici acolo, indiferent că joacă împotriva Chindiei sau cu UTA. Dinamo are o echipă de copii, joacă exact așa, după ureche. Nu-mi place!
Burcă? Nu-l cunosc. Da, sunt rezultate mult mai bune decât la început, dar cred că și el e tot de Divizia B. A vrut Rednic să vină, nu l-au primit, și văd că s-a dus la Arad. Să vedem ce face acolo, mai ales că ar putea cădea cu Dinamo. Ar fi foarte greu, o să vedeți
Nu-i cunosc pe niciunul și nici nu-mi dau cu părerea. Nu știu ce vor face, deocamdată nu văd nimic nou. Au dat banii, sunt la zi? Nu știu, n-am mai ținut legătura, pentru mine nu e Dinamo care a fost!”, a declarat Ion Pârcălab, potrivit GSP.
Ovidiu Burcă încă speră că Dinamo va promova direct
Antrenorul lui Dinamo, Ovidiu Burcă, se gândește în continuare la locul 3 al clasamentului, care i-ar garanta echipei prezența în ediția următoare a Superligii. Cu toate că distanța față de Oțelul Galați s-a mărit la șapte puncte după înfrângerea cu Poli Iași, tehnicianul nu și-a pierdut speranța.
„A fost o primă repriză foarte bună, până la gol. Am avut răbdare, încredere, am făcut exact ce am discutat. Era important să ne păstrăm calmul sub presiune. Doar că am putut să facem asta până când am primit gol. După am fost o cu totul altă echipă. Nu am reușit nici la pauză să-i capacitez. Atât de greu le-a căzut acel gol. Așa reacționează echipele tinere, în momentele grele nu știu să gestioneze. Cred că avem foarte multe de învățat din seara asta.
Păcat, pentru că la un moment dat părea că lucrurile nu ne vor scapa din mână. Dar așa este la fotbal, ajunge un moment de neatenție să strici totul. Sunt jucători foarte importanți pentru noi și jucători care ne-au dat foarte multă stabilitate. Când lipsesc… Nu sunt nici foarte mulți, sunt foarte mulți tineri. Eu cred că nu e clar încă nimic. Lăsăți-mă să mai sper atâta timp cât matematic nu sunt terminate șansele pentru locul 3. Am o săptămână în față în care trebuie să readuc energia și entuziasmul. Sunt foarte afectați. Trebuie să înțelegem că un meci are 90 de minute și indiferent ce se întâmplă, nu trebuie să îți pierzi încrederea. Mergem până la capăt.
Ne dorim să facem anumite lucruri care ne-au adus până aici. Construcții de la nivelul fundașilor, să avem controlul balonului. Prima repriză am reușit și am avut câteva ocazii. În momentul în care băieții și-au pierdut încrederea, tribuna a simțit acest lucru. E normal ca fanii să nu aibe răbdare la Dinamo”, a declarat Ovidiu Burcă