Jucătorul echipei din liga a doua, Minerul Lupeni, Ionuț Dragomir este cel care îl vizitează săptămânal pe fostul său coleg de la Pandurii Tg Jiu, Ibrahim Dossey. Dragomir este cel care a pornit o campanie de ajutorare a fotbalistului Dossey. Acesta a afirmat că apelul făcut de el a avut ecou în rândul oamenilor de fotbal. „Marin Tudorache este primul care m-a sunat și care mi-a și dat banii pentru ajutorarea lui Dossey. Am fost la spital la Dossey și am stat de vorbă cu nevasta lui. L-am, văzut, nu arată prea bine, dar la cum a fost el înainte de rău arăta bine, se uita la tine fix, are ochii deschiși. A fost colegul meu, m-a cutremurat mult starea lui. Sper ca oamenii de bine să-l ajute pentru că are nevoie de bani pentru a se recupera”,a declarat Ionuț Dragomir. Ibrahim Dossey a avut în urmă cu aproximativ două luni un grav accident de circulație în urma căruia a intra în comă. De câteva zile Dossey a ieșit din comă și dă semne de revenire. Pentru recuperare fotbalistul are nevoie de sprijin financiar și moral din partea semenilor.
articol scris de Loredana Juglea
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER