Ionuț Negoiță, decizie șocantă pentru fotbaliștii lui Burcă: Dinamo a fost interzisă la baza de la Săftica! De ce a luat această hotărâre fostul patron al „câinilor”

Ionuț Negoiță, fost acționar majoritar la Dinamo, ia în calcul posibilitatea de a le interzice accesul fotbaliștilor antrenați de Ovidiu Burcă la baza de la Săftica. Omul de afaceri deține o bună parte din baza de antrenament unde „câinii” se pregătesc.

Ionuț Negoiță a trecut la amenințări! Decizie șocantă pentru Dinamo și pentru fotbaliștii lui Ovidiu Burcă: „Vom restricționa accesul la baza de la Săftica”

Ionuț Negoiță a cedat pachetul majoritar de acțiuni de la Dinamo în luna august a anului 2020, însă a rămas în continuare apropiat de clubul din „Ștefan cel Mare”. Omul de afaceri are de recuperat anumite datorii de la club și, de asemenea, deține o bună parte din baza de antrenament de la Săftica, unde elevii lui Ovidiu Burcă efectuează toate pregătirile înaintea partidelor.

Ionuț Negoiță a acceptat să le pună la dispoziție „câinilor” parcela pe care o deține la Săftica, în schimbul unei chirii lunare de aproximativ 1.000 de euro, după cum dezvăluie omul de afaceri. Cu toate acestea, șefii clubului din „Ștefan cel Mare” au rămas restanți la plata chiriilor, iar Ionuț Negoiță și-a pierdut răbdarea. Fostul șef din „Ștefan cel Mare” a trecut la amenințări și a transmis pe cale publică faptul că urmează să restricționeze accesul echipei în partea sa din baza de la Săftica.

„Văd că nu se schimbă nimic. Nu s-a plătit ceea ce trebuia pentru Săftica. Așa că vom restricționa accesul. Mare lucru văd că nu se schimbă nici cu noua conducere. Dar probabil va face lucruri în scurt timp.

Ce înseamnă restricționarea accesului? Să interzicem accesul și folosirea părții pe care noi o avem la Săftica.

Am vorbit cu colegii să rezolve problema. Nu știu care e datoria, nu știu dacă suma e considerabilă sau nu. Știu clar că suma lunară e una modică. E vorba de aproximativ o mie de euro pe lună. Dar nici măcar aceea nu s-a achitat, deși au fost inițiate niște discuții. Nu e OK!”, a răbufnit Ionuț Negoiță, potrivit gsp.ro.

Dinamo nu i-a mai plătit chiria lui Ionuț Negoiță de mai bine de opt luni

Încă din luna februarie a acestui an, când a fost contactat de ProSport pentru a vorbi despre o posibilă colaborare cu noii proprietari ai lui Dinamo, Eugen Voicu și Andrei Nicolescu, Ionuț Negoiță trăgea un semnal de alarmă. Omul de afaceri spunea că înainte să se așeze la masa negocierilor pentru o eventuale colaborare, actualii șefi din „Ștefan cel Mare” trebuie să îi plătească sumele restante pentru chiria de la Săftica:

„Sunt deschis la propuneri, dar prima temă ar trebui să fie situația de la Săftica legată de cazare. Acolo nu s-au îndeplinit niște angajamente în sensul că există restanțe de șapte-opt luni la plata chiriei. La un moment dat, s-au făcut plăți pentru vreo două luni, după care s-a sistat tot. Ne-am întors practic în același punct din urmă cu ceva timp”, declara Ionuț Negoiță, în februarie 2023, pentru ProSport.

Ionuț Negoiță deține aproximativ 1.4 hectare din baza de la Săftica, adică aproape jumătate din întreaga suprafață a spațiului de cantonament. Mai mult, partea deținută de Negoiță e și cea mai importantă, deoarece este cea reabilitată, în care se află și clădirea unde sunt cazați jucătorii lui Dinamo.

Ionuț Negoiță spunea pe vremea când încă era acționar la Dinamo că a investit peste 200.000 de euro în partea sa de bază, din dorința de a le oferi jucătorilor condiții cât mai bune:

„Foarte important e să investim și în partea de infrastructură. Investiția făcută de mine, în valoare de peste 200.000 de euro, este făcută într-o lună de zile!”, spunea Ionuț Negoiță, fostul acționar de la Dinamo.

Publicat: 25 04. 2023, 19:12