„Japcă pe față!”
După meciul dintre Progresul și Dunărea Giurgiu, cei doi antrenori au avut reacții total opuse. Astfel, antrenorul oaspeților, Marin Barbu a declarat foarte nervos „Japcă pe față! Să se uite lumea la TV să vadă ce hoție a fost la acest meci”.
În acest timp, antrenorul gazdelor, Marius Șumudică a fost foarte degajat: ”A fost un meci greu, dar e mai frumos când câștigi cu 1- 0. Am câștigat dintr-o fază fixă la fel ca și la Tulcea, unde am caștigat tot cu 1- 0. La pauză i-am amenințat pe jucători că le voi tăia primele dacă nu vor câștiga. Este dificil să vorbim acum despre promovare, sper să ne batem până la sfârșit pentru a o obține, dar Ceahlăul par a fi favoriți, ei fiind și ajutați din toate părțile, mai ales de arbitraj. În meciul cu noi de la Piatra Neamț au fost ajutați clar în trei faze”.