Ion Viorel a dispărut trei ani din fotbal. S-a lăsat după ce a fost dat afară de la Buzău. Sau a plecat, povestea e prea complicată pentru a fi explicată în câteva rânduri. Mulți n-ar face o tragedie din asta – până la urmă echipa din „Crâng” nu înseamnă mare lucru în fotbalul din țară – dar pentru el a fost, cel puțin o vreme, capăt de linie: „Am o livadă acasă și m-am plimbat trei ore de nebun pe acolo. Mă rugam la Dumnezeu și îi ceream un singur lucru: «Doamne, să nu cumva să fac atac cerebral»”.
I s-a făcut dor de fotbal și s-a întors. Nu departe de casă, ci lângă Dunăre, la Brăila, adică la un pas de Galațiul drag, unde ani buni a împărțit camera cu numărul 7 din cantonamentul Oțelului, cu Tofan. A lăsat cele trei campionate câștigate cu Steaua în urmă și, cu modestie, s-a apucat de treabă. Se bate din nou pentru promovare, așa cum a făcut și la Buzău, și e la trei puncte de locul doi. Speră la Liga I, dar recunoaște asta cu greu, printre dinți. Din voce îți dai seama că îi e dor să audă din nou: „Vioară, Vioară, cel mai bun din țară”.
Ați promovat cu Gloria Buzău, acum reușiți același lucru și la Brăila? Sau e prea devreme să anticipăm? E o serie echilibrată. De la locul patru până la locul 14 poți spera la promovare sau poți avea emoții cu retrogradarea. Și loturile sunt de valori cât de cât egale, începând de la Viitorul lui Hagi și terminând cu Buzăul, ultima clasată. Șanse sunt pentru toată lumea.
Dar echipa vă dă speranțe că ați putea să vă luptați cu șanse reale pentru accederea în Liga I? La ora asta suntem cu 20% mai slabi decât am fost anul trecut. Și asta din cauza terenurilor și a condițiior de antrenament. Păi, acum am făcut abia a treia ședință de pregătire pe un gazon cât de cât bun. Dar sper că vom recupera acest handicap.
Chiar spuneați că amânarea returului a venit nemaipomenit de bine… Mă rugam la Dumnezeu să se amâne! Eu veneam direct din zăpadă și jucam pe zăpadă, nu era deloc normal.
Dacă în următoarele etape vă veți apropia și mai mult de promovare, pe cine percepeți drept cel mai puternic adversar? Vreau să fac o precizare: Brăila nu are obiectiv să promoveze anul acesta, pentru noi e un atu că nu avem presiune. Dar dacă jocul și rezultatele ne vor permite, nu ne vom da la o parte. Orașul merită din plin să aibă o echipă în Liga I după 18 ani de absență! Parcă așa știu… Și eu, ca antrenor, îmi doresc acest lucru, pentru că ar fi a doua oară când bag o echipă în «A».
Cum de ați revenit în fotbal după trei ani de absență? A fost o provocare pentru mine, mai ales că ieșisem din circuit. Am ieșit pentru că am vrut eu… știm cu toții ce am pățit la Buzău! Aici am cunoscut un om la fel ca mine, pe Bunea Stancu, președintele Consiliului Județean, și vă spun sincer că ne-am înțeles în cinci minute.
„Mi-am făcut singur rău aducându-l pe Gigi la Buzău”
După o pauză de 3 ani ați fost cam ușor de convins, cum așa? Când m-a sunat, chiar m-a întrebat: «Mai ai de gând să antrenezi?». Nu am pus condiția banilor, am venit să fac treabă. Am acceptat această ofertă pentru că Brăila n-a mai avut demult echipă în Liga I și, în al doilea rând, e aproape de casă.
Cum a fost în acești trei ani de pauză? Un șut în fund pe plan profesional, un pas înainte în plan personal. În acești ani am realizat cât n-am reușit în 30 de fotbal. Mi-am pus pe picioare afaceri, acum sunt un antrenor pentru care fotbalul e un hobby și am avut grijă și de familie. Nu mai stau la mâna fotbalului!
Apropo de ultima dumneavoastră experiență, cea de la Buzău, un lucru a rămas nelămurit: cum și de ce a ajuns Gigi Becali investitor din umbră la acea echipă? O spun în premieră, că a trecut mult timp de atunci, că eu am fost cel care l-a adus. Mi-am făcut rău singur, pe românește. Buzăul la vremea aia nu avea bani să joace în Liga I. Aveam datorii de 17 miliarde la stat și nu luam licența. Promovam, dar pierdeam locul. Și era păcat de munca mea și de suporterii buzoieni, care își doreau atât de mult o echipă în «A». Și atunci am fost sunat de la București….
„Trebuia să ajung la Dinamo, dar Steaua m-a furat”
Deci inițiativa a fost a lui Gigi Becali… Da, dar cum el nu putea să fie implicat la două echipe, s-a găsit soluția cu acest Bucur. Eu chiar mă gândeam cum să facem și cum o să facem.
Dar de ce a dorit Becali să se implice la Buzău? Pentru puncte s-a văzut că nu… Lui Gigi îi plăcea publicul de aici. Au fost câteva amicale cu Steaua la Buzău și a fost mereu stadionul plin. E un oraș de steliști 99,9 la sută!
Ați fost antrenor-jucător la Buzău, chiar dacă aveați 40 de ani. Aveați de gând să mai jucați? Mai jucam până la 45 de ani și intram în istoria fotbalului românesc! Asta voiam să fac dacă nu era Gigi să mă dea afară… Asta le zic și jucătorilor în vestiar, să se bucure că pot face acest sport. În mintea mea, de la fotbal, religie și femei pot porni războaie! În ordinea asta…
Faptul că v-ați desprins greu de postura de jucător e un dezavantaj sau un avantaj în relația cu fotbaliștii pe care îi antrenați? Eu le cer mult, dar în afara terenului le sunt cel mai bun prieten. Mor pentru ei! Am școala nemțească! Că, fără să am vreun Becali în spate, am prins un an de Bundesliga ca jucător. Și vorbim de vremea în care campionatul Germaniei era tare, nu ca acum. Că așa a ajuns și Ioniță, dar n-a jucat mai mult de trei minute.
N-ați avut niciodată un impresar? Exact! Și nu că aș fi zgârcit, dar mi-a plăcut să îmi fac singur drumul în viață. Dar știu că am de pierdut, sunt conștient că din acest motiv, că nu am pe nimeni în spate, nu antrenez în Liga I.
Deci negocierile cu Steaua le‑ați purtat singur…. Să vă povestesc cum a fost cu Steaua! Eram la Oțelul și în primele opt meciuri am fost desemnat de tot atâtea ori omul partidei! Am ziarele acasă…După astea opt etape am fost luat la echipa națională, meci în Egipt, la Cairo, cu Mircea Rădulescu. După zece etape am fost furat de o mașină – eu trebuia să ajung la Dinamo, că Ion Moldovan, antrenorul Oțelului de atunci, era cu ei. Mi-a zis: «Nu faci niciun pas, tu trebuie să semnezi cu ăștia».
Erați sigur dat la Dinamo, cum s-a răsturnat situația? Seara, după ce am jucat cu Târgu Mureș și am dat 3 goluri, cumnatul meu, Ilie Stan, a venit cu o altă mașină să mă ia la Steaua. I-am zis și la telefon să nu vină, că vine degeaba.
De ce ați fi refuzat Steaua? Cu un an înainte de a veni la Oțelul, am jucat cu Buzăul un meci amical cu Steaua. Cu echipa aia adevărată… La final, că eram mai tupeist din fire, m-am dus la Tică Dănilescu și i-am zis să mă ia să dau o probă la ei. Mi-a zis o chestie care m-a durut rău: «Nu faci obiect de Steaua, că ești prea mic de înălțime». Și după un an am ajuns să fiu dorit de Steaua, iar la telefon le-am zis exact ce mi-a spus mie Dănilescu. Am fost îmbârligat până la urmă de soție și de restul familiei…
Până la urmă a fost o mutare bună, nu aveți ce regreta… Nu știu dacă a fost chiar atât de bună. Da, am avut trei titluri de campion, dar de la Dinamo puteam să plec mai repede în străinătate. Că asta era politica lor atunci, prin 1992. Dar țineți minte: la Steaua am jucat toate meciurile în primul an, la fel și în al doilea, dar apoi s-a întors Lăcătuș din Spania…
„Conducerea Stelei nu-l voia pe Lăcătuș”
Lăcătuș care, dacă nu mă înșel, a amenințat că va merge la Dinamo dacă nu îl ia Steaua? Da, da! Atunci, în 1993, conducerea nu voia ca el să se mai întoarcă. Iar cel care s-a implicat a fost Țiți Dumitriu, erau rude. Dar să vă povestesc cu Dinamo, că nu s-a terminat aici.
Spuneți… Semnez în cele din urmă un precontract cu Steaua, pe 3 ani, cu salariul total de 20.000 de dolari. Era cel mai mare contract la vremea aia! La două săptămâni, aveam meci cu Oțelul la FC Argeș și ne oprim să mâncăm la popotă la Dinamo. Vine Ion Moldovan la mine și mă urcă în birou la Ianul. «Ia zi, băi, Vioară, ai semnat cu Steaua? Că în ziar așa scrie și că ai luat 20.000 de dolari». Eu am negat. «Bine, mă», zice Ianul. Apoi deschide un seif și îmi aruncă din el 20.000 de dolari, cică să am de cheltuială. «Când te fac bun de joc îți mai dau încă 40.000», spune el. Îmi tremurau și mâinile, și picioarele.
Și ce ați făcut? I-am zis să îmi dea câteva zile de gândire, să vorbesc și eu cu familia. Dar s-a prins și i-a spus lui Ion Moldovan: «Ia-l, bă, pe ăsta de aici, că a semnat cu Steaua! Dacă la 60.000 de dolari mai are nevoie de timp de gândire, e clar!».
Ați ratat ceea ce părea un contract mai mult decât avantajos din punct de vedere financiar… Nu era vorba de bani! Dinamoviștii au avut mereu grijă ca jucătorii lor să plece afară. Păi, pe mine m-a luat Steaua, iar pe Dorinel Munteanu l-a luat Dinamo. Ei au ajuns prin străinătate și eu am stat… Am avut satisfacții, cele trei titluri.
Cum a fost impactul cu Steaua? Când ajungi în curte, acolo, observi că se schimbă lucrurile. Eu la Oțelul eram cel mai bun jucător, dar aici mi-am dat seama că sunt mic și trebuie să muncesc. În plus, aici există și presiunea rezultatelor.
E mai mare sau mai mică decât în prezent? Acum e mare pentru că vine de la «omu’». Dar să vă spun ceva: el are un suflet extraordinar! Ascultați ce vă spun, că am dat mâna și cu gunoierul, și cu președinți de club și cu șefi de stat. Gigi are inima mare! Nu e ca altul cu care am lucrat și pe care zici că l-a crescut ariciul, nu mama! Dar are defectul că e ușor de influențat, că din cauza asta s-a întâmplat ce s-a întâmplat și cu mine, la Buzău.
Revenind la Steaua, cum ați rezistat, în primă fază, acestei presiuni? Depinde de caracterul omului. Când vezi un stadion plin e posibil să clachezi sau să te motivezi și mai mult. Pe mine m-a mobilizat incredibil. După două meciuri aveam melodie: Goool, Viorele! Vio, Vio, Viorele. Muream pe teren. Nu am fost un golgheter, dar eram acolo, cu ultima pasă, cu centrarea…
Cum ați plecat în Germania, la Bochum? A ajuns o casetă de-a mea cu meciurile de la Oțelul chiar la Tom Muller. Când a văzut ăla caseta m-a chemat imediat, dar nu am semnat pe loc, ci neamțul m-a și pus la treabă. I-a plăcut de mine și mi-a și virat banii în cont, vreo 40.000 de mărci. Haideți să vă povestesc ceva: n-a știut nimeni că am plecat, în afară de colegul meu de cameră, Cătălin Tofan și soția. N-aveam nici bani de avion, i-am cerut lui bani: „Tofane, împrumută-mă, că plec, și taci din gură, nu spune nimănui”. Era duminică, iar marți seara am semnat. Eram cel mai fericit din lume. Oțelul a aflat abia joi. Soră-mea învăța germana la vremea respectivă și se tot uita pe site-uri. La un moment dat vede un articol printr-un ziar, imediat după meciul cu Stuttgart, unde scria „românul Ion peste tot” și mă arăta pe mine în poză. Așa a aflat familia de aventura mea.
„Meme m-a îmbârligat să plec din Germania”
Cum a fost trecerea de la fotbalul românesc la cel din Bundesliga? Foarte grea. Alergam non-stop. A fost o perioadă extraordinară. Dar eu cum mă consider un nebun, un dement, am făcut cea mai mare greșeală. Aveam un salariu uriaș și pe mine mă deranja că nu mă băga antrenorul să joc. Auzi la mintea mea, aveam 31 de ani și eu mă mai gândeam să joc fotbal, în loc să mă bucur de banii ăia. Am venit repede acasă să îi salvez fundul lui Meme Stoica. Era disperat să vin, mă îmbârligase rău, l-am salvat de la retrogradare și după aceea l-a adus pe Ilie Dumitrescu. Iar Ilie i-a zis că el nu poate să lucreze cu mine. Marele antrenor…. Deci ca să vedeți caractere…..
Nu era mai bine să strângeți bani? Nu m-am gândit niciodată la bani. Mie și acum îmi reproșează nevasta cu câte o cratiță în cap că am plecat de acolo. Managerul clubului nu voia să mă lase să plec, s-au rugat de mine la greu să rămân. Acesta va fi regretul vieții mele, Ehe, am trăit multe traume la viața mea. De exemplu, la un meci Oțelul – Brașov, Halagian la Brașov, Țiți Dumitriu la noi. Am bătut 1-0, am scos eu penalty. Tatăl meu, care venea meci de meci să mă vadă, s-a uitat atunci la televizor și a murit de emoție în fața lui. A făcut atac cerebral. Ultimele cuvinte au fost: „a bătut Vioară”. Nu l-am mai prins în viață. A murit pentru Oțelul….
Și totuși, Ilie Dumitrescu v-a dat afară de la Oțelul… Păi, cum vă explicați că apoi a venit Ilie Dumitrescu să-mi spună că el nu lucrează cu mine din cauză că l-am făcut „țigan” la un meci cu Steaua?
Cum s-a întâmplat? Îmi reproșase că nu îi pasez în careu, că îi dau lui Ilie Stan mingea. Și i-am zis: „Ia du-te dracului de cioară!”. De atunci, pa!
Care este părerea dumneavoastră despre fotbalul românesc de acum? Nu mă regăsesc în vremurile astea. Mie mi-a plăcut fotbalul la nebunie. Dacă aș putea să mă reîncarnez, să fiu din nou fotbalist…. Ce bine ar fi.
Ați mai suporta un eșec precum cel de la Buzău? Dacă aș ști că aș avea același destin, aș pleca urgent din România. Atât de șocat am fost de ce s-a întâmplat atunci încât am fost nevoit să stau 6 ore într-o livadă ca să nu fac atac cerebral. M-am închinat la Dumnezeu că am ieșit sănătos după acel telefon al lui Gigi Becali când mi-a zis: „De azi nu mai ești antrenor!”. Am știut cine m-a lucrat, sângele meu adică (n.r: se referă la cumnatul Ilie Stan), asta m-a durut cel mai mult.
Tânjesc și acum după vremurile de la Oțelul. Aici e familia mea, casa mea. Eu am făcut-o.
Tot ce am învățat, am învățat de la nea Puiu Iordănescu. E nebun ca mine. Îmi amintesc cum ne-a bătut Reșița. Ne-am urcat în avion, un avion din asta de armată și trapa aia pe unde sar parașutiștii era deschisă. Vlădoiu îl întreba unde-s pachetele de mâncare. Atunci nea Puiu a zis: „vrei mâncare, ia de aici”. Și le-a aruncat pe toate pe pistă Ion Viorel, antrenor CF Brăila
3 titluri de campion al României a câștigat Ion Viorel în tot atâtea sezoane petrecute la Steaua (1992 – 1995)
1 an a evoluat fostul atacant în afara țării. VfL Bochum a fost echipa care l-a transferat pe Viorel în 1998
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER