Fundașul Kamil Wiktorski (28 de ani) a marcat golul victoriei pentru Buzău etapa trecută și ține aprinse speranțele echipei lui Cristi Pustai pentru promovarea în Liga 1.
Kamil Wiktorski a plecat de la 16 ani din țara sa natală Polonia direct la Glasgow Rangers, unde a petrecut nu mai puțin de patru sezoane, trecând în scurt timp de la juniori la prima echipă. Au urmat câteva echipe din țara sa natală, apoi venirea în România, la Dunărea Călărași. În prezent evoluează în Liga 2, pentru FC Buzău, unde s-a transferat în această vară.
În această perioadă liberă prilejuită de meciurile echipei naționale, Kamil Wiktorski știe ce vrea să viziteze în țara noastră: „Toată lumea a auzit de Contele Dracula. Eu cred că fără un sâmbure de adevăr nu există astfel de povești. Sunt nerăbdător să vizitez castelul și imprejurimile și să aflu noi povești din zonă”.
Kamil Wiktorski, în vârstă de 28 de ani, a făcut pasul în fotbalul mare în tricoul lui Glasgow Rangers, formație pentru care în prezent evoluează internaționalul român Ianis Hagi. Fundașul central din Polonia s-a îndrăgostit însă de România anul trecut, când a ajuns la Dunărea Călărași, iar în vara acestui an a bătut palma cu o altă divizionară secundă, FC Buzău, alături de care visează că va juca în Liga 1.
„Pentru un adolescent ca mine, anii la Rangers m-au format ca jucător! Am avut colegi de renume mondial și antrenori pe măsură. Au fost niște ani incredibili, în care am învățat enorm. Am ajuns la ei la 16 ani și am luat, pe rând, toate echipele, U17, U18, U19, echipa a doua, apoi prima echipă”, a declarat fotbalistul lui FC Buzău, care a spus și ce ar vrea să discute cu Ianis Hagi: „L-aș suna să-l întreb cum a reușit, pentru că este foarte greu să joci acolo, la acel nivel, fiind și foarte tânăr”.
Fundașul celor de la FC Buzău, echipă aflată pe loc de play-off în Liga 2, se vede duelându-se la anul cu FCSB, CFR Cluj, Farul, Rapid sau Universitatea Craiova în prima divizie. „E firesc să ne gândim la promovare, de aceea luăm pas cu pas fiecare meci și încercăm să fim concentrați și motivați de fiecare dată. Am venit la Buzău cu încredere că putem să facem lucruri bune împreună. Antrenorul (n.r. Cristi Pustai) m-a dorit mult, mi-a zis să vin cu el și am știut că există multă dorință și mult potențial în acest grup”, a mai spus Kamil Wiktorski.
În etapa trecută, Buzăul s-a impus la limită, 1-0, în fața Unirii Dej, golul de trei puncte fiind marcat de Kamil Wiktorski. În urma acestui succes, formația lui Cristi Pustai ocupă locul 5 al clasamentului, la 11 puncte în spatele liderului Petrolul Ploiești, și se menține în lupta pentru promovarea în prima ligă.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER