Stadionul „Cătălin Hîldan” a primit sâmbătă, pentru prima oară într-un meci oficial, vizita echipei Dinamo, formația fostului căpitan al roș-albilor. Iar atmosfera a fost una de sărbătoare! La Brănești, lumea începe să vină la stadion cu maximum 30 de minute înainte de start. Nu are rost să te grăbești. O știu și cei doi stewarzi de la poarta de acces, care salută calm suporterii înainte de a-i lăsa să intre pe stadionul „Cătălin Hîldan”.
Omagiul pentru cel mai cunoscut om oferit vreodată posterității de satul aflat la 30 de minute distanță de București este completat prin numele străzii pe care se face accesul echipelor pe arenă, botezată tot cu numele fostului mijlocaș al lui Dinamo. Prezența publicului a fost consistentă de data aceasta. Pentru că venea să joace o echipă a lui Dinamo, clubul la care Hîldan a cunoscut notorietatea. Încep să iasă jucătorii. „Daminuță, ce a fost în capul tău, mă, de ți-ai făcut tatuaje pe piele? Hai să joci la noi, la Brănești, că la Dinamo nu prinzi tu echipa!”. Mesajul tipului de peste 50 de ani, echipat cu o perucă multicoloră, e clar. La Brănești, tribuna dictează. O află și Mircea Rednic, o prezență atipică pentru localnici, tehnicianul fiind îmbrăcat la costum, o alegere vestimentară întâmpinată cu zâmbete în sectorul ocupat de „Puriu”.
O bere și un mic la pauză! Sub privirile lui Rednic, „câinii” domină startul de meci, dar cedează repede la primele două acțiuni ofensive ale gazdelor. Două contraatacuri, două goluri. Pauza devine brusc mai importantă pentru fanii Victoriei. Pentru că peste jumătate dintre ei se strecoară repede prin parcare spre prima stradă la dreapta. Și la primele două terase încep să se desfacă berile. Cine se grăbește își comandă și doi-trei mititei. Și, în liniște, un suporter încearcă o constatare: „Acum să bem! Am auzit că în Liga I nu mai ai voie să consumi la meciuri”.
Apoi, se reia meciul, unde Dinamo mai primește două goluri și nu contează pe teren decât în ultimul minut. Atunci Bratu intră în careu și îi trimite mingea lui Vranjkovic, care împinge balonul în plasa porții. „A fost o victorie superbă a echipei noastre! Mai avem puțin și intrăm pe prima scenă a fotbalului românesc”, exclamă crainicul arenei la final. Are clar dreptate. Din vară, în Liga I vine și Victoria Brănești. O echipă ca-n povești!
Numele mari au dezamăgit Cehul Zivny a greșit grav la golul trei al gazdelor, marcat de Gego. Fundașul central a fost depășit de atacantul gazdelor în duel unu la unu și a reușit să-l scoată din minți și pe antrenorul Costel Orac, care l-a înlocuit imediat cu Alexandru Albert. Nici Daminuță nu a fost mai prejos, prestația fiind în nota echipei. În schimb, celelalte vedete de la echipa mare care au întărit satelitul, Bratu și Vranjkovic, s-au remarcat doar prin faza de la golul de onoare. (Ioan NEGOESCU)
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER