„La Craiova m-am simțit cel mai bine!”
Inaintea confruntării de la Ploiești cu Petrolul din cadrul etapei a -IX-a, Progresul și-a reluat antrenamentele la baza sportivă din Cotroceni. Atmosfera din sânul echipei bancare înaintea derby-ului cu Petrolul este una plină de optimism atât în rândul jucătorilor cât și a stafului tehnic, mărturie fiind ultimele rezultate obținute atât pe teren propriu cât și în deplasări ale acesteia.
La finalul antrenamentului de azi, căpitanul progresiștilor, Cornel Dobre a avut amabilitatea de a răspunde la câteva întrebari.
După victoria clară de pe teren propriu din etapa trecută,cu cei de la Prefab, scor 4-0, urmează o deplasare la Petrolul. Cum vezi această partidă?
Este o partidă foarte dificilă. Întâlnim o echipă extrem de solidă, chiar dacă ei sunt momentan pe locul 12 în clasament și au doar 8 puncte. Petrolul este o echipă ambițiosă cu jucători foarte buni, dar noi urmărim cele trei puncte puse în joc pe care cred că le putem obține cu multă dăruire.
O remiză v-ar mulțumi?
Sincer, și un punct luat Petrolului este destul de bun pentru noi. Până la finalul campionatului mai e mult și orice punct luat unor adversari tari este foarte important.
Pentru partida de duminică aveți accidentați în lot?
Da, din păcate. Îi avem accidentați pe Radek Oprsal și Șomcherechi, dar sperăm că și fără ei, duminică să putem face o figură frumoasă.
Ai evoluat la multe echipe. unde te-ai simțit cel mai bine?
Cred că la Universitatea Craiova am simțit că joc fotbal, probabil că vârsta mult prea fragedă și plăcerea de a da totul pe teren și-au spus cuvântul în cariera mea de fotbalist la vremea aceea. Episodul Dinamo?…da nu pot spune că nu mi-a plăcut să joc la Dinamo, dar pur și simplu la Universitatea m-am simțit în largul meu ca fotbalist.
Cât o să mai joci fotbal?
Am 33 de ani și mai am încă doi ani de contract. După acești 2 ani mă gândesc foarte serios să pot pune ghetele în cui. Vreau să-mi închei cariera la Progresul.