Laurențiu Reghecampf, implicat în negocierile pentru vânzarea unui club din Liga 2!
Laurențiu Reghecampf, antrenorul în vârstă de 45 de ani rămas liber de contract după despărțirea de Al Wasl, ar fi implicat în negocierile pentru vânzarea unui club din Liga 2.
Gloria Buzău, echipa antrenată de către Ilie Stan, a anunțat inițial că se retrage din campionatul Ligii 2, însă conducătorii au revenit asupra deciziei, i-au dus pe jucători în cantonament și s-au prezentat la meciuri.
Echipa de fotbal din cadrul clubului Gloria Buzău ar urma să fie preluată de către niște investitori străini, iar cel care ar intermedia negocierile ar fi chiar Laurențiu Reghecampf, potrivit site-ului Știridebuzău.ro.
Laurențiu Reghecampf se implică pentru vânzarea echipei Gloria Buzău
Dacă tranzația ar fi îndeplinită cu succes, Gloria Buzău ar deveni astfel echipă de drept privat și ar obține dreptul de a promova în Liga 1.
Potrivit sursei citate, compania care ar urma să preia Gloria Buzău se ocupă de agricultură, turism, comerț și industrie. De asemenea, străinii ar fi cerut mai multe informații despre clubul din România și ar fi rămas plăcut surprinși de faptul că nu există datorii.
Și condițiile i-ar fi impresionat pe străini. Baza sportivă de la Buzău ar reprezenta un plus în decizia investitorilor de a prelua echipa de fotbal.
După cele 18 etape disputate în actuala ediție a Ligii 2, Gloria Buzău ocupă locul 12, cu 25 de puncte, fiind la doar trei puncte de ultima echipă de pe locurile de play-off, Petrolul Ploiești. „Lupii galbeni” sunt însă la egalitate de puncte cu următoarele două echipe din afara zonei de play-off, Csikszereda Miercurea Ciuc și Dunărea Călărași.
Laurențiu Reghecampf, ofertă uriașă de la Poli Iași
Laurențiu Reghecampt își tot amână revenirea pe banca tehnică a unei echipe de fotbal, însă recent a primit o ofertă uriașă de la Poli Iași.
ProSport a anunțat în exclusivitate, în urmă cu câteva zile, faptul că conducerea lui Poli Iași era dispusă să îi ofere lui Laurențiu Reghecampf un salariu se nu mai puțin de 120 de mii de euro pentru trei luni de contract.