Conducerea CS Universitatea Craiova a încheiat, marți, colaborarea cu antrenorul Erik Lincar, locul său fiind preluat de tehnicianul Ovidiu Stângă, care va fi ajutat de Corneliu Papură, antrenor secund și Silviu Lung, antrenor de portari, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Președintele de onoare al clubului Corneliu Andrei Stroe, a declarat într-o conferință de presă susținută la Sala Polivalentă din Craiova, că decizia a fost luată în urma rezultatelor dezamăgitoare. „Ce vreau să vă spun nu este o surpriză, însă vrem să vă anunțăm în mod oficial că în urma unei analize atente în cadrul Consiliului de Administrație a CS Universitatea Craiova am constatat că rezultatele de până acum nu se încadrează pe parametrii proiectului nostru. Nu puteam avea pretenții de la bun început la niște rezultate extraordinare, însă cele obținute până acum, să nu spun un cuvânt greu, dar au fost dezamăgitoare. Vrem să mulțumim vechii conduceri tehnice, care considerăm că s-a străduit să obțină rezultate mai bune, dar până acum nu a reușit și conform unei zicale mai vechi, ziua bună se cunoaște de dimineață, s-a constatat că ziua nu a fost chiar așa de bună și s-a luat decizia de a înlocui staful tehnic. Noul antrenor principal al echipei va fi Ovidiu Stângă, care va fi ajutat de Cornel Papură, în calitate de antrenor secund, Silviu Lung – antrenor cu portarii și Cornel Blejan – prepartor fizic”, a declarat Stroe.
Noul antrenor al echipei, Ovidiu Stângă, are încredere în ceea ce privește revigorarea echipei într-un termen scurt: „Eu merg pe principiul de a avea priorități, iar acestea vor fi rezultatele pozitive, pe care trebuie să le avem cât mai repede posibil. Ne este greu, pentru că este o perioadă scurtă până la primul meci. Eu fiind în cadrul clubului până acum, am văzut toate partidele și am încredere în echipă, din dialogul, consultarea pe care am avut-o cu Cornel și cu nea Silviu, credem că putem realiza lucruri bune pe termen scurt și mediu, iar dacă cele două lucruri sunt realizate pe termen lung nici nu se mai pune problema. Este un lucru pozitiv faptul că s-a reușit să se aducă doi jucători de valoare, pe care trebuie să-i integrăm rapid. Este pozitiv faptul că vom avea două meciuri acasă și cu această ocazie îmi doresc ca spectatorii să fie alături de noi. Mulțumesc și colaboratorilor mei că au acceptat să mă ajute și în acestă perioadă în care se află clubul și sperăm să nu dezamăgim prin evoluțiile și prestațiile care vor fi în perioada următoare”, a spus Stângă.
Fosta glorie a Craiovei Maxima, Silviu Lung, speră ca echipa sa să poată învinge în următoarea partidă. „Nu-mi place să vorbesc prea mult. Trecutul trebuie lăsat la o parte, trebuie să ne gândim la viitorul foarte apropiat, pentru că toată lumea așteaptă rezultate, iar primul meci totodeauna este cel mai important. Știm că la noi, în Oltenia, lumea este dornică de fotbal și în același timp de rezultate. Sper ca primul meci, unul foarte important, să putem să-l tranșăm în favoarea noastră. Am venit cu inima deschisă și sunt convins că împreună vom face ca lucrurile să se miște din loc, în mod pozitiv”, a declarat Lung.
După patru etape disputate în Seria a II-a a Ligii a II-a, CS Universitatea, echipa susținută de Primăria Craiovei, ocupă locul 10 din 12 echipe cu 3 puncte, fără a înregistra vreo victorie.
Sursa: Mediafax
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER