Șeful galeriei giuleștene, anunțul momentului despre divergențele cu Daniel Niculae: „Nu suntem suporteri de cupe și flori! Pentru Rapid gândim toți la fel” | EXCLUSIV

Liviu Ungurean, șeful galeriei giuleștene, cunoscut printre suporteri drept „Bocciu”, a vorbit pentru ProSport despre relația pe care o are cu noul președinte al Rapidului, Daniel Niculae, cu care în trecut a avut anumite divergențe.

Așa cum ProSport a anunțat în exclusivitate în urmă cu o săptămână, Daniel Niculae a revenit la Rapid după trei ani și va ocupa funcția de președinte. Este bine cunoscut faptul că fostul fotbalist a plecat de la gruparea giuleșteană din cauza mai multor neînțelegeri cu cei din conducere, dar și că în trecut a avut ceva discuții mai „aprinse” cu suporterii.

Ultrasul susține că fanii sunt alături de noul conducător al alb-vișiniilor și că în acest moment toată lumea din jurul echipei trebuie să se concentreze pentru a obține o promovare vitală.

Liviu Ungurean, șeful galeriei rapidiste, despre divergențele cu Daniel Niculae

„Venirea lui Daniel Niculae este o normalitate, nicidecum ceva greșit sau ieși din comun. Rapidul trebuie să fie condus de rapidiști. Rapidul trebuie să aibă în frunte persoane care știu ce înseamnă Giuleștiul. Au mai fost discuții în trecut. Divergențe… Întotdeauna vor exista aceste discuții, nu putem să gândim mereu la fel. Doar când vine vorba de Rapid și de binele clubului toți gândim la fel.

Noi suntem alături de Daniel Niculae. Am vorbit cu el, mereu am ținut cumva legătura. Ne gândim că vom promova și vedem cât de greu le este altor echipe de tradiție. Din acest motiv salutăm venirea lui la club, reprezintă și pentru noi o garanție. Vrem să formeze o conducere profesionistă, care să simtă și să cunoască spiritul Rapidului.

Nu va fi o tragedie dacă nu promovăm. Noi nu suntem suporteri de cupe și flori. Suntem învățați cu greul. Mergem după echipă oriunde. Important e ca Rapid să existe. Să fie un Rapid curat, pentru suporteri”, a declarat Liviu Ungurean, alias Bocciu, pentru ProSport.

Liviu Ungurean, zis și „Bocciu”, liderul galeriei rapidiste
Publicat: 10 04. 2021, 16:49
Actualizat: 10 04. 2021, 21:10