LOVITURĂ‚! Poli poate să DISPARĂ‚! În cel mai bun caz, Timișoara joacă în Liga a II-a și la anul! Ce a votat CJT

Redactor:
Radu Faur
LOVITURĂ‚! Poli poate să DISPARĂ‚! În cel mai bun caz, Timișoara joacă în Liga a II-a și la anul! Ce a votat CJT
  • Publicat:
  • Actualizat:

UPDATE 13:30 Ședința Consiliului Județean Timiș a luat sfârșit, iar decizia luată de consilierii locali nu va fi deloc pe placul microbiștilor din Timișoara. Aceștia au decis ca echipa să fie preluată în totalitate de CJT, însă acest lucru nu va avea loc imediat. În aceste condiții Timișoara va juca în cel mai bun caz în Liga a II-a și în sezonul viitor.

Prezent la ședință, Nicolae Robu (reprezentantul Universității Politehnice din Timișoara) a explicat cum au stat lucrurile în timpul ședinței: „Au existat trei variante. Prima varianta a fost cea trimisă de Marian Iancu, care nu a fost votată de nimeni. A doua variantă, propusă de mine, a fost un contract derivat de la cel al lui Iancu și a fost votată doar de reprezentanții PNL. Și a treia variantă, a lui Titu Bojin (reprezentant PSD în CJT), care a fost votată de reprezentanții celorlalte trei partide.

Noi nu am votat-o, pentru că ea duce la pierderea licenței.”

Nicio șansă pentru Liga I

Varianta propusă de Nicolae Robu presupunea plata urgentă, astăzi, a datoriilor de 2 milioane de euro ale clubului pentru ca echipa să primească Licența în vederea participării în viitorul sezon al Ligii I, dar și câteva modificări în ceea ce privește pretențiile expuse de Marian Iancu în contractul trimis ieri la CJT.

VARIANTA ALEASĂ‚

Drumul pe care l-au ales consilierii este acela de a prelua 100% din acțiuni, dar nu acum, ci după ce se va face un nou audit. Astfel, echipa nu va primi licența pentru prima ligă și va continua în Liga a II-a sub conducerea autorităților locale și județene, însă doar dacă Iancu nu o desființează până la finalizarea negocierilor.

„După meciul cu FC Olt nu voi mai investi niciun ban. Intrăm în faliment și lăsăm jucătorii să plece„, Marian Iancu.


În ultima clipă, pe ordinea de zi a fost inlcus si acest punct, referitor la clubul Poli. Consilierii județeni vor vota astăzi dacă autoritățile se vor implica la clubul alb-violet.

Soarta echipei se decide în maxim doua ore.

Ramai pe www.prosport.ro pentru amanunte.


Mai bine de trei luni, Poli a fost victima unei comunicări defectuoase între actualul patronat, care a scos-o la vânzare, și autoritățile locale și județene, care s-au prefăcut că o cumpără. Timpul a expirat, iar clubul înființat în 4 decembrie 1921 se pregătește să moară în aprilie 2012.

Consiliul Județean s-a angajat să preia acțiunile clubului. Condiția era ca Marian Iancu să dovedească, până ieri la ora 12:00, că Poli nu mai are datorii la stat. Patronul alb-violeților spune că a inclus această dovadă în caietul de licențiere depus la FRF, dar nu le-a trimis-o și celor de la CJT. Pe biroul lui Ostaficiuc a ajuns doar contractul de cedare a acțiunilor, care urma să fie votat astăzi de consilierii județeni. În plus, contractul propus de Iancu are câteva condiții în plus față de discuțiile care au existat până ieri între cele două părți. „Am primit o promisiune bilaterală de vânzare – cumpărare de acțiuni. Și nu am ce să fac cu ea. Mâine (n.r. – astăzi) în plen nu se votează nimic”, a fost reacția lui Constantin Ostaficiuc, președintele CJ Timiș. Preluarea acțiunilor de către puterea locală era ultima șansă pentru Poli de a primi licența. Asta pentru că noii acționari erau obligați să plătească până mâine datoriile de circa două milioane de euro pentru ca echipa să joace în prima ligă în viitorul sezon.

Meciul cu FC Olt ar putea fi ultimul
Ratarea licenței nu este însă cel mai mare necaz al timișorenilor. Datoriile către Slovan Liberec (650.000 de euro) și Banik Ostrava (250.000 de euro) atrag după ele, în caz de neplată, depunctarea echipei peste 40 de zile și, mai apoi, excluderea din campionat. Dar Iancu spune că va grăbi sfârșitul. „Noi, acționarii, considerăm aventura noastră în fotbal încheiată. Dacă nu se va vota mâine (n.r. – astăzi), se trag obloanele. Clubul intră în lichidare, sub incidența legii falimentului. Vom cere insolvența”, a spus Iancu.

Dacă nu se întâmplă vreo minune peste noapte, Poli Timișoara va juca ultimul meci oficial sâmbătă, ora 11:00, în deplasare, cu FC Olt.


Noi am vrut să închidem clubul anul trecut, în septembrie, dar autoritățile ne-au rugat să rămânem, că vor lua ele clubul
Marian Iancu, președinte CA Poli Timișoara


Jucători de 7,8 milioane de euro pleacă liberi!
Valoarea totală a lotului antrenat de Valentin Velcea este de 7,8 milioane de euro, conform transfermarkt.de. În ciuda valorii jucătorilor, Iancu spune că nu va mai ține clubul în viață până la vară, când jucătorii ar putea fi vânduți. Astfel, dacă Poli se va desființa, fotbaliștii vor deveni liberi de contract.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Ce mesaj emoționant a transmis Mario, băiețelul care s-a trezit din comă după ce s-a înecat într-un parc acvatic din Oradea
Ce mesaj emoționant a transmis Mario, băiețelul care s-a trezit din comă după ce s-a înecat într-un parc acvatic din…
Logodnica i-a scos 15.000 € din buzunar lui Siyabonga Ngezana? ”N-ai ce să le faci”
Logodnica i-a scos 15.000 € din buzunar lui Siyabonga Ngezana? ”N-ai ce să le faci”
VEȘTI URIAȘE pentru acești români! Vor primi câte 200 de lei pe zi începând de anul viitor
VEȘTI URIAȘE pentru acești români! Vor primi câte 200 de lei pe zi începând de anul viitor
Ce se întâmplă cu Radu Drăgușin, înaintea duelului cu Manchester United. Anunțul britanicilor
Ce se întâmplă cu Radu Drăgușin, înaintea duelului cu Manchester United. Anunțul britanicilor
Bomba zilei! Dan Petrescu, OUT de la CFR! Anunţul a fost făcut în direct: ”S-a umplut paharul!” | VIDEO EXCLUSIV
Bomba zilei! Dan Petrescu, OUT de la CFR! Anunţul a fost făcut în direct: ”S-a umplut paharul!” | VIDEO EXCLUSIV
"A avut o adevărată explozie". El va fi titularul din poarta naţionalei lui Lucescu. Nu e Niţă, nu e nici…
IREAL: cum arată acum Alina Plugaru, după ce  s-a retras din industria filmelor pentru adulți! Fosta actriță e total schimbată
IREAL: cum arată acum Alina Plugaru, după ce s-a retras din industria filmelor pentru adulți! Fosta actriță e total schimbată
Simona Halep a făcut MARELE ANUNŢ. Era de aşteptat...
Simona Halep a făcut MARELE ANUNŢ. Era de aşteptat...
BANCUL ZILEI: Bulă iese la agățat: – Bulă, sunt măritată! De câte ori să îți repet?! Am un soț acasă!
BANCUL ZILEI: Bulă iese la agățat: – Bulă, sunt măritată! De câte ori să îți repet?! Am un soț acasă!
Este şi Putin în pericol, după asasinarea generalului Igor Kirilov? Analiza lui Laurenţiu Pleşca, cercetător la Centrul Român de Studii Ruse
Este şi Putin în pericol, după asasinarea generalului Igor Kirilov? Analiza lui Laurenţiu Pleşca, cercetător la Centrul Român de Studii…
Marea TRISTEȚE din viața frumoasei Ingrid Bergman! „Am trecut de la sfântă...
Marea TRISTEȚE din viața frumoasei Ingrid Bergman! „Am trecut de la sfântă...
Ion Ţiriac a fost dat de gol. Scoate zeci de milioane de euro din conturi: Salvatorul este român!
Ion Ţiriac a fost dat de gol. Scoate zeci de milioane de euro din conturi: Salvatorul este român!
Este oficial! Femeia cerută de soție de Mihai Bendeac participă la Survivor 2025 de la Pro TV
Este oficial! Femeia cerută de soție de Mihai Bendeac participă la Survivor 2025 de la Pro TV
S-a dat ordin de la Guvern. Se aplică în toată România până la 30 iunie 2025
S-a dat ordin de la Guvern. Se aplică în toată România până la 30 iunie 2025
Anunțul momentului despre FCSB
Anunțul momentului despre FCSB
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Cele mai bune jocuri ale anului 2024
Cele mai bune jocuri ale anului 2024
Ion Ţiriac şi Dan Şucu ar putea prelua clubul italian Genoa. Ce scrie presa din peninsulă
Ion Ţiriac şi Dan Şucu ar putea prelua clubul italian Genoa. Ce scrie presa din peninsulă
Cum se circulă pe primul tronson din autostrada Pitești-Sibiu. A fost inaugurat cu aproape un an mai devreme | VIDEO
Cum se circulă pe primul tronson din autostrada Pitești-Sibiu. A fost inaugurat cu aproape un an mai devreme | VIDEO
Simona Halep, wild card pentru calificările de la Australian Open. Cum a reacționat sportiva
Simona Halep, wild card pentru calificările de la Australian Open. Cum a reacționat sportiva
×