Lukanovic neagă, Obed confirmă incidentul din club: „Au vrut să ne bată pentru că jucăm la Rapid!”
ProSport a stat de vorbă cu unul dintre jucătorii de la Rapid, implicați joi noapte într-un scandal din clubul Bellagio. Mijlocașul englez Rhema Obed (22 de ani) recunoaște incidentul, dar neagă că ar fi fost lovit de bodyguarzi. Potrivit martorilor, Obed și Darko Lukanovici, alături de alți 3 prieteni, au fost luați la bătaie cu bâte de bodyguarzii clubului. Viorel Moldovan a declarat sâmbătă că știe despre incident și că i-a rugat pe jucătorii săi să fie mai atenți pe unde umblă.
Rhema, ce s-a întâmplat de fapt joi noaptea în Bellagio?
Am citit și eu în presă, dar nu a fost așa de grav cum s-a scris. S-a spus că am fi fost bătuți rău și că am fi ajuns la spital. Nu a fost așa rău cum a crezut toată lumea.
Este adevărat că bodyguarzii s-au legat de voi pentru că jucați la Rapid?
Nu știu prea multe, am fost acolo, dar Lukanovic vorbea în română cu bodyguarzii. Eu nu prea înțeleg limba română, decât câteva cuvinte uzuale. Ne-au întrebat la ce echipă jucăm și am spus că la Rapid. Când Lukanovic vorbea în română cu bodyguardul, acesta a devenit nervos, nu știu motivul și a vrut să ne lovească, doar pentru că am spus că jucăm pentru Rapid. Asta s-a întâmplat înainte să plecăm acasă.
Contactat sâmbătă de Prosport atacantul croat declarase că nu a fost prezent joi noaptea în Bellagio.”Nu știu nimic despre niciun incident. De trei zile sunt la Sibiu și nu cunosc despre clubul de care îmi vorbiți voi”, fost sâmbătă reacția lui Lukanovic.
Ați avut vreo discuție cu Viorel Moldovan?
Am vorbit cu antrenorul a doua zi, i-am povestit ce s-a întâmplat, în cazul în care apărea vreo versiune diferită. I-am povestit că bodyguardul a încercat să ne atace, doar pentru că suntem fotbaliști și că jucăm pentru Rapid.
Nu ai nicio zgârietură, vânătaie ?
Nu, nu, nimic. Imediat m-am dus acasă, iar a doua zi văd la știri că am fost la spital. Am avut o confruntare verbală care putea să degenereze. Un angajat al clubului a încercat să aplaneze conflictul provocat de bodyguardul pus pe scandal.
„În București este mai multă tensiune decât în Londra”
În club, ați avut vreo altercatie cu cineva?
Nu, nimic, am fost doar eu, Lukanovic și un prieten de-al său, am stat doar o oră în club.
Celălalt prieten care a mers cu voi a luat parte la incident?
Da, a fost acolo. E un prieten cu Lukanovic, nu-l cunosc prea bine.
Prietenul lui Lukanovic a pățit ceva?
Nu știu, nu l-am mai văzut de atunci. Imediat a doua zi, Lukanovic a plecat în Suedia. El era ok, eu m-am dus acasă și i-am povestit antrenorului pentru a nu fi surprins.
Cine a fost la spital, tu, Lukanovic sau cealaltă persoană care v-a însoțit?
Eu nu am fost la spital, am mers acasă. Nu știu unde s-a dus Lukanovic, a mai stat să vorbească cu cineva, dar eu m-am dus acasă, nu la spital. Nu am avut nicio problemă, nimeni nu a fost rănit.
Pe viitor, o să te mai duci într-un club din București?
Da, îmi place Bucureștiul. Nu prea merg în cluburi, asta a fost pentru prima dată, deoarece este jumătatea sezonului, avem pauză o lună. Mai stau în București pentru câteva zile și după mă duc acasă. Bucureștiul e unul dintre orașele mele preferate, oamenii sunt ok.
Este vreo diferență între viața de noapte din București și cea din Londra?
Nu e prea mare diferență, poate că e mai fascinant aici, mai multă tensiune dar nu prea ies în cluburi, deoarece nu prea am timp. Dar s-a exagerat mult pe subiectul ăsta, nu am fost aproape de moarte (râzând). Mă simt ok.
DOUĂ‚ MECIURI are Rhema Obed pentru Rapid în această toamnă, în ambele intrând după pauză
Articol scris de Alexandru TĂ‚NĂ‚SESCU și Victor STOICESCU