Maghiarii transferă tot ce pot din România! Portarul care a jucat pentru naționala U21 a țării noastre va evolua în Ungaria

România dă încă un jucător în fotbalul din Ungaria. Un etnic maghiar, portar titular la FK Miercurea Ciuc, club la care s-a format și unde a fost remarcat de selecționerii naționalelor de juniori ale României, a ajuns la Kisvarda, în prima ligă din țara vecină.

Trecerea lui Szilard Gyenge, căci despre el este vorba, la Kisvarda a fost anunțată de Robert Ilyeș la reunirea echipei din FK Miercurea Ciuc.

Robert Ilyeș a făcut anunțul legat de viitorul lui Szilard Gyenge: „Înțeleg că a fost împrumutat la Kisvarda”

Robert Ilyeș, antrenorul principal al celor de la FK Miercurea Ciuc, a anunțat oficial că Szilard Gyenge a fost împrumutat la Kisvarda. Fostul rapidist dat de înțeles că această mutare va fi foarte benefică pentru tânărul portar român. Echipa din Ungaria nu l-a anunțat oficial pe goalkeeperul lui Ilyeș, însă poate fi recunoscut cu ușurință la antrenamentele trupei maghiare.

„Înțeleg că Szilard Gyenge a fost împrumutat de club la Kisvarda, în prima ligă a Ungariei. Acesta este un mare pas înainte pentru el. Menținerea portarului Bogdan Moga este discutabilă, iar noi vom începe antrenamentele cu trei portari tineri, Maty Becze-Mathe, care a fost convocat la naționala U18, și Mate Simon și Mark Karacsony.

Toți trei sunt studenți ai Academiei de Fotbal Ținutul Secuiesc (n.r. – Academie condusă chiar de către FK Miercurea Ciuc)”, a declarat Robert Ilyeș, potrivit Szekelyhon.

Goalkeeperul de 22 de ani din Miercurea Ciuc, în lotul echipei în ultimele patru sezoane de Liga 2 și titular în precedentele două, în care a bifat de fiecare dată câte 22 de jocuri din totalul de 25, a fost cedat în Ungaria, la Kisvarda, locul 6 în prima ligă în sezonul recent încheiat.

  • Szilard Gyenge nu a fost convocat pentru Campionatul European Under 21.

FK Miercurea Ciuc își va ține cantonamentul în Slovenia

Robert Ilyeș a anunțat că deja s-au început pregătirile pentru sezonul următor. Mai mult, antrenorul celor de la FK Csikszereda a dat mai multe detalii despre cantonamentul din Slovenia.

„Am planificat o pregătire de vară de șapte săptămâni. Prima săptămână este o introducere, pentru a cunoaște și noii jucători, apoi începe munca grea.

La sfârșitul celei de-a doua săptămâni, naționala secuiască se va afla în preliminariile Cupei Mondiale, iar FK Miercurea Ciuc dă majoritatea jucătorilor, așa că nu am planificat amicale pentru această perioadă. Luna viitoare vom avea un cantonament de 12 zile în Slovenia.

În drum spre cantonamentul din Slovenia ne-am propus să jucăm un meci test acasă la FC Hermannstadt, pe 7 iulie, urmat de alte patru meciuri de pregătire în Slovenia. În cantonament, dacă totul decurge conform planului, vom juca împotriva celor de la Paks, Kisvarda, Szombathelyi Haladas și a unei echipe slovene de linia secundă.

După cantonamentul din Slovenia, în cele două săptămâni de dinaintea începerii campionatului, antrenamentele se vor desfășura pe terenul de acasă, înainte de start ne-am planificat un meci de pregătire final cu AFC Odorheiu Secuiesc. Se va decide dacă este acasă sau în deplasare”, a spus Ilyeș pentru aceeași sursă.

Publicat: 20 06. 2023, 15:06
Actualizat: 20 06. 2023, 15:58