Manager la „U”
„Nemțul” nu a fost șters niciodată de pe lista cu priorități pentru noii proprietari ai echipei. Unul dintre preferații lui Emil Boc, Dorinel Munteanu a devenit o țintă și pentru primarul interimar Sorin Apostu.
Deși în acte Universitatea a revenit deja în proprietatea Consiliului Local, practic clubul este condus tot de oamenii aduși de fostul patron, Vasile Onacă. Cel mai probabil, cei care vor reprezenta CL în conducerea lui „U” vor fi desemnați abia în luna februarie. Atunci este estimată a avea loc și prima ședință AGA, în noul format. Este foarte probabil ca atunci să se propună și revenirea lui Dorinel Munteanu la „U” Cluj, ca și manager. Această idee era preferată de Emil Boc, până ca fostul primar să ajungă la conducerea Guvernului. Prefectul Alin Tișe, un apropiat al lui Emil Boc, a ținut legătura printr-un intermediar cu Dorinel Munteanu, de când „Neamțul” a fost demis de la Steaua. „N-am discutat cu nimeni despre vreo ofertă de la Universitatea. Eu n-am să mă autopropun niciodată nicăieri. Aștept să se liniștească treburile la Cluj și apoi vom negocia dacă va exista o propunere. Eu știu că am supărat fanii lui „U”, dar pot să repar la loc ce am stricat”, a declarat Dorinel Munteanu.
Întoarcerea liderului selecțiilor în echipa națională nu este agreată însă de directorul general Ioan Mărginean și de președintele Remus Câmpeanu, care au declarat în mai multe rânduri că nu sunt de acord cu gestul făcut de Munteanu. Astfel este posibil ca aceștia să-și anunțe demisiile în cazul în care antrenorul ar reveni la Cluj. „Eu n-am avut nicio ceartă cu ei. După ce am plecat eu au început să mă acuze prin presă. Nu știu dacă aș mai putea lucra cu ei. Este prematur să vorbim acum”, a mai spus fostul antrenor al „studenților”.
Szilagy și Dolha, cei mai rezistenți
Antrenorul lui „U” Cluj, Gică Mihali (foto), i-a supus ieri pe „studenți” la obișnuitul test Cooper. După cei aproximativ 2.000 de metri de alergări, Szilaghy și Dolha s-au dovedit a fi fruntașii echipei clujene. Szilagyi Zsolt a revenit pe gazon abia în această vară, după o accidentare care l-a ținut pe tușă mai bine de un an.
Amical amânat pentru azi!
Deși era programat să se desfășoare ieri, clujenii au amânat cu o zi partida cu FC Panciu (Liga a IV-a). Astfel amicalul cu echipa antrenată de fostul arbitru, Ionică Serea se va disputa în această dimineață, de la ora 11. Crușoveanu va fi singurul absent al partidei de astăzi, el contactând o răceală.
„Șepcile” revin vineri acasă
Terenurile mocirloase din cantonamentul de la Câmpulung i-au determinat pe oficialii lui „U“ să-și schimbe programul. Astfel, amicalul de astăzi cu FC Panciu va fi singurul din cantonamentul de la Câmpulung, iar lotul ardelenilor se va întoarce la Cluj vineri, după antrenamentul de dimineață cu o zi mai repede decât era programat.
"Eu știu că am supărat fanii Universității, dar pot să repar la loc ce am stricat" – Dorinel Munteanu, fost antrenor „U” Cluj
Â