Marian Pană a preluat Farul Constanța

Fostul tehnician al echipelor Universitatea Cluj, Gloria
Bistrița și Unirea Urziceni, Marian Pană, va pregăti din acest
sezon formația FC Farul Constanța, având ca obiectiv promovarea în
Liga I, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Luni se vor finaliza negocierile și probabil se va
semna și contractul. Discuțiile s-au purtat mult mai rapid decât cu
Ilie Stan pentru că și timpul ne presa, luni fiind programată
reunirea lotului. Obiectivul va fi clar, promovarea în Liga 1 și
cred că proiectul și ceea ce a găsit Marian Pană la Constanța l-au
convins să accepte propunerea noastră. Contractul va fi pe doi ani,
dar cu mențiunea că va trebui să promovăm din primul
sezon
„, a declarat președintele FC Farul, Marcel Lică.

Lică a precizat că este posibil ca staful tehnic să fie
completat de Ion Barbu (antrenor secund) și Valentin Covaciu
(antrenor cu portarii).

Mediafax

Publicat: 03 07. 2011, 12:28
Actualizat: 03 07. 2011, 12:29