Marian Pană, antrenorul formației Cetatea Suceava, contestă dur maniera de arbitraj a arbitrului Marius Bocăneală și spune că centralul ar trebui arestat pentru modul în care a condus partida dintre suceveni și Ceahlăul Piatra-Neamț.
"Ce s-a întâmplat la Suceava o să fie "momentul zero" al fotbalului românesc. Un moment incredibil, pe care nu am crezut că pot să-l trăiesc în viața mea. O experiență fenomenală pe un teren de fotbal. Nici pe vremea lui Ceaușescu, când jucam la Flacăra Moreni și Victoria București nu mi s-a întâmplat așa ceva. Consider că acest arbitru, și nu cred că sunt prea dur, nu trebuie să mai stea printre oameni. Pentru el e foarte simplu să nu mai arbitreze, pentru că e băiat de bani gata. Nu asta e soluția. Pentru ce a făcut trebuie arestat. Eu așa cred. Poate spun vorbe grele, dar un om care să aducă într-o criză de nervi atâta lume", a spus Pană.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER