Marius Bratu a fost reactivat după 3 ani!
Fostul președinte executiv al CSM-ului Focșani, Marius Bratu va fi al doilea portar al echipei de pe Milcov în meciul contra Progresului București.
Înaintea rundei de sâmbătă din cadrul Ligii secunde la fotbal, focșănenii de la CSM au probleme mari de lot. Al doilea portar al grupării de pe Milcov, Nicolae Petre este accidentat și locul său pe banca de rezerve va fi luat de fostul președinte executiv al echipei, Marius Bratu. Acesta este legitimat la echipa de pe Milcov și ieri s-a antrenat alături de echipa focșăneană.
„Dacă este nevoie, voi intra în teren și voi apăra. Voi fi al doilea portar, după Manuel Ivanciu“, a spus ieri Marius Bratu. În vârstă de 35 de ani, împliniți în februarie, Bratu nu a mai apărat într-un meci oficial de aproape 3 ani, pe când juca la FC Brașov.
O altă absență important va fi cea a sud-americanului Parra Ignacio, eliminat etapa trecută după un incident cu jucătorul Inter Gazului, Dorel Ghirie. În funcție de decizia Comisiei de Disciplină, este posibil ca suspendarea lui să se întindă pe mai mult de o etapă.