Marius Șumudică, ironii și atacuri directe la Rapid, Adrian Iencsi și Costin Lazăr: „El trăiește în boemie acum. Eu nu merg la Liga 2” | VIDEO
Marius Șumudică, antrenorul lui Gaziantep, și-a încheiat vacanța din România și a plecat astăzi spre Turcia. Tehnicianul n-a avut deloc cuvinte frumoase legate de situația de la Rapid și a criticat managementul giuleștenilor.
Totuși, Șumudică recunoaște că s-ar întoarce oricând s-o antreneze pe Rapid dacă echipa va promova în Liga 1 și dacă va exista un buget serios. Mai mult, Șumudică i-a atacat direct pe Adrian Iencsi și Costin Lazăr.
„Eu nu pot să vin să antrenez Rapidul în Liga 2, că am o carieră în spate. Nu pot să o iau de la Divizia B. Nu știu dacă aș fi putut scoate eu altceva din acea echipă, dar e clar că dacă Rapidul va promova e o opțiune serioasă pentru mine. Dar să avem un buget de transferuri clar.
Nu voi merge la Divizia B, că am ajuns la un nivel, am muncit mult să ajung aici. Nu se mai pune problema financiară la mine. Mie îmi place să mă simt bine, prefer să nu câștig 100.000 de euro pe lună, dar să-mi strige stadionul numele. Cei de la Rapid nu au un proiect normal acum. Eu n-am pomenit în viața mea să numești antrenorul și apoi să cauți președinte.
Ei sunt acum în căutare de președinte și l-au adus pe Iencsi antrenor. Îi doresc baftă, e un coleg de-al meu. Trăiește cu o impresie falsă că nu l-am dorit eu când era la Rapid și că am venit eu cu Dinu Gheorghe să-l dăm afară. Păi dacă veneam eu de la Bistrița în primul meu an de antrenorat și să dau jucătorii afară, înseamnă că eram șmecher rău de atunci. Îi doresc baftă, îi doresc să promoveze Rapidul, dar înainte să vorbești și acuzi un om trebuie să-ți iei toate informațiile. Informațiile astea trebuie să fie certe”, a declarat Șumudică.
„Costin Lazăr trăiește în boemie acum”
Nici Costin Lazăr n-a scăpat de ironia antrenorului: „Și Costin Lazăr a spus că l-am trimis pe la echipa a doua de la nu știu ce conflict cu Marius Constantin. Eu am fost singurul care a spus că Lazăr e unul dintre cei mai buni mijlocași centrali pe care i-a avut România și că trebuie să joace la echipa națională. Cred că el trăiește într-o boemie acum, având o soție psiholoagă. E un tip foarte dezghețat și foarte deștept pentru ceea ce înseamnă fotbalul românesc și a preferat să se ducă la copii ca să-i crească în spiritul ăsta psihologic”.
Marius Șumudică a anunțat astăzi că echipa sa a făcut o ofertă oficială pentru Denis Alibec!