Mărturie decisivă în „Cazul Craiova”: „Cu Pandurii a fost la fel, dar n-a fost dezafiliată”. Cum pot scăpa Sandu și Dragomir

Membrii Comitetului Executiv al FRF care au decis dezafilierea Universității Craiova în 2011 au de ce să tremure. Judecătoarea Elena Veronica Andreea Iura, de la Judecătoria Sectorului 2 al Capitalei, a reținut aspecte grave în motivarea deciziei sale din 04.12.2013, când i-a trimis în boxa acuzaților, alături de Mircea Sandu și Dumitru Dragomir, și pe ceilalți membri ai CEx. Conform ediție.ro (ziarul lui Adrian Mititelu), care a publicat motivarea, Elena Veronica Andreea Iura este cel mai bine cotat judecător din cadrul secției penale a Judecătoriei Sectorului 2, acolo unde se judecă pe fond și „Dosarul penal al Dezafilierii Craiovei”.

Una dintre cele mai importante mărturii pe care se bazează decizia judecătoarei este cea a actualului secretar general al LPF, Justin Ștefan (pagina 11 din document). Juristul a declarat în fața organelor de anchetă că în perioada 2008-2009 clubul Pandurii Tg. Jiu s-a aflat într-o situație similară cu cea a Craiovei dar nu a fost dezafiliat. Justin Ștefan face referire la „Cazul Iordache” (Pandurii Tg. Jiu versus Dinamo), în care Marin Condescu a decis să atace la instanțele civile o decizie definitivă dată de Curtea de Arbitraj în Fotbal (între timp desființată). „Am dat în judecată în civil Curtea de Arbitraj pentru Fotbal. Nu vom fi dezafiliați pentru că am respectat articolul 57, referitor la contractele de muncă. Ce s-a întâmplat la CAF a fost mai rău decât cu arbitrii. Spun că au luat decizia pe informațiile primite de la jucător. De aceea am formulat plângere penală și împotriva acestuia și a apărătorilor lui, pentru fals și uz de fals, a fost deja primul termen, dar s-a amânat pentru că Iordache nu s-a prezentat. Există deja o ordonanță prezidențială, care suspendă hotărârea CAF”, declara Condescu la vremea respectivă. La pagina 13, judecătoarea Iura reține exact același articol amintit și de Condescu. „Se reține împrejurarea că din actele dosarului rezultă că litigiile în care a fost implicată SC FC U Craiova SA sunt litigii de muncă, materie în care art.57 alin. 1 paragraful 2 din același Statut (nr – al FRF) recunoaște competența instanțelor judecătorești”.

Magistratul mai reține că legitimarea jucătorilor la alte cluburi prin voința unui terț, constituie un abuz care a dus la prejudicierea gravă a patrimoniului FC U Craiova SA.

Noul Cod Penal îi ajută pe inculpați: pedeapsa maximă scade de la 15 la 5 ani!

Mircea Sandu și Dumitru Dragomir au fost trimiși în judecată în vara anului trecut de DNA, sub acuzația de abuz în serviciu în formă calificată, folosirea influenței ori autorității persoanei care îndeplinește o funcție de conducere și sustragere de sub sechestru. De aceleași capete de acuzare se „vor bucura” și ceilalți membri ai CEx. Dosarul se judecă pe fond la Judecătoria Sectorului 2, unde s-au consumat numai patru termene, și va fi finalizat după intrarea în vigoare a noului Cod Penal (1 februarie 2014). Acesta îi avantajează pe inculpați, pedeapsa maximă la acuzația de abuz în serviciu scăzând de la 15 ani la numai 5 ani! Următoarea înfățișare a inculpaților în fața instanței este programată pe 30 ianuarie.

Acuzațiile: abuz în serviciu, folosire a influenței ori autorității persoanei care îndeplinește o funcție de conducere și sustragere de sub sechestru

Citeste mai mult: adev.ro/mojgrq

nstanța consideră că legitimarea jucătorilor la alte cluburi prin voința unui terț, constitue un abuz extrem de grav care a dus la prejudicierea gravă a patrimoniului FOTBAL CLUB UNIVERSITATEA CRAIOVA, iar acest lucru fiind de neacceptat. – See more at: http://editie.ro/articole/universitatea/motivarea-sentintei-trimiterii-in-judecata-a-membrilor-comitetului-executiv-funia-se-strange-in-jurul-gatului-lui-sandu-si-dragomir.html#sthash.Ywl3rjFg.dpuf

Publicat: 09 01. 2014, 17:02
Actualizat: 09 01. 2014, 19:31